O gospodărie din Dolj a fost atacată de o haită de şacali. Zeci de oi au fost omorâte

0
Publicat:

O gospodărie din comuna Rojişte, judeţul Dolj, a fost atacată de o haită de şacali, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Zeci de oi au fost sfâșiate de animalele sălbatice, potrivit Agerpres.

Oile au fost atacate de o haită de şacali. FOTO Prefectura Dolj

Șacalii au atacat ferma de oi a unui localnic, amplasată la intrarea în comună. Prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu, împreună cu directorul DSVSA Dolj şi reprezentanţi ai fondului de vânătoare s-au deplasat la faţa locului pentru a evalua situația.

 Nu e prima localitate din județ în care șacalii fac prăpăd în curțile sătenilor.

În urmă cu o săptămână şi în comuna Călăraşi, judeţul Dolj, o fermă de ori a fost atacată de şacali. Primarul localității spune că de vină este „toată lumea", pentru că şacalii vin în sat, pentru că au terminat fauna din câmp.

„Şacalii şi-au părăsit habitatul obişnuit şi au atacat sălbatic în sat, în curtea omului. De vină, ca de obicei, toată lumea. Deci, fără terenuri cultivate în totalitate, cu pârloage peste tot şi cu gunoaie alimentare în jurul satului, şacalii sunt şi vor fi invitaţii noştri", susţine primarul comunei Călăraşi, Sorin Sandu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea