O comună din Dolj a dat 25.000 de euro pe bănci de lemn, deși n-are canalizare sau apă potabilă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Măceșu de Sus a investit 25.000 de euro în bănci din lemn (100 de bucăți, a câte 1.200 de lei), în timp ce localnicii speră de ani buni la canalizare și apă potabilă la robinete, potrivit Observator.

Pe marginea drumului principal al comunei Măceșu de Sus au apărut costisitoarele bănci.

„De ce nu ne-au pus și nouă?”  

Localnicii sunt dezamăgiți de cheltuirea banului public și spun că ar fi fost prioritare alte investiții sau măcar ar fi putut fi cumpărate bănci mai ieftine, astfel încât fiecare poartă să aibă câte una. 

„Numai pe centru sunt, noi nu plătim parcă tot ca ei. De ce nu ne-au pus și nouă?”, spune un localnic nemulțumit că, în ciuda investiției de zeci de mii de euro, la poarta sa n-a fost montată o bancă.

Primarul Ciprian Marian Nicu explică de ce numai anumite gospodării au bancă la poartă.

„Sunt în jur de 170 de case, dar noi am am prins în buget doar 100 de bănci. 70 de case rămân fără bănci. Dar cele 70 de case sunt case părăsite, case în care nu stă nimeni", a precizat edilul.

Câțiva localnici spun că lucrurile n-ar sta cum spune primarul și contestă felul în care s-a făcut împărțirea băncilor, mai ales că unii au acum la poartă câte două bănci (una pusă de ei, alta montată de Primărie).

Băncile au costat FOTO 120.000 de lei. captură Oltenia 1

Cele 100 de bănci au costat 120.000 de lei (1.200 de lei bucata), sumă suportată din bugetul local, unul în care nu s-au găsit bani pentru investiţii importante, cum ar fi canalizarea (aflată în fază de intenție timp de trei ani), al cărei proiect a fost sistat.

Util era altceva, o canalizare, apă potabilă să putem să bem, au pus fântânițele astea pe aici degeaba. Ne pun din ăla la parc să cânte, nouă nu ne trebuie așa ceva", spune un localnic.

Edilul le transmite însă că nu poți să faci canalizare cu un miliard.

„Nu poți să faci nimic. A hotărât Consiliul Local, eu am propus, ei au hotărât", a precizat Ciprian Marian Nicu, primar.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare