Fostul senator Dili Constantin Şerbănoiu, dus la secţia 1 de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dili Constantin Şerbănoiu a fost dus la Secţia 1 de Poliţie

Fostul senator Dili Constantin Şerbănoiu a încercat să intre abuziv în spaţiul comercial al fiului său, situat în centrul Craiovei. Cei doi sunt în conflict de mai mult timp.

UPDATE, ORA 16.30/ Fostul senator a declarat că a fost bruscat de omul legii. Dili Constantin Şerbănoiu a precizat că i-au fost puse cătuşele fără să îl legitimeze. „Am vrut să îi dau buletinul agentului şi acesta mi-a pus cătuşele. Au fost şi martori aici.Eu am o hotărâre judecătorească prin care am pierdut acest spaţiu, dar am convenit şi cu executorul jucătoresc că predau acest spaţiu pe data de 16 octombrie şi până atunci îmi desfac calorifelele, centrala. însă acest om mi-a pus cătuşele la mâini fără să mă întrebe ceva”, a spus Dili Şerbănoiu

„Oamenii legii îi vor întocmi în cauză dosar penal bărbatului penal pentru furt”, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.  

Fiul lui Dili Constantin Şerbănoiu a sunat, astăzi, la serviciul de urgenţă 112 şi a reclamat faptul că persoane necunoscute au intrat în spaţiul său comercial, la furat. Oamenii legii au sosit imediat la faţa locului, însă au dat peste tatăl reclamantului, fostul senator Dili Constantin Şerbănoiu, care le-a spus că el este proprietarul imobilului.

Între tată şi fiu a izbucnit un adevărat scandal, iar cei doi au fost duşi la Secţia 1 de Poliţie, pentru audieri. Fostul parlamentar a ajuns la secţia 1 de Poliţie. Dili Constantin Şerbănoiu şi fiul său sunt în litigiu de o bună perioadă de timp. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare