Elevii de la un liceul din Craiova vor face ore de educaţie sexuală din clasa a VI-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi elevi de clasa a VIII-a şi o elevă de clasa a IX-a au fost protagonişti unui filmul pentru adulţi pe care l-au turnat chiar în incinta Liceului ''Henri Coandă'' din Craiova.

Elevii din Craiova care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale în incinta şcolii, vor fi mutaţi disciplinar la alte unităţi de învăţământ. Conducerea Liceului ''Henri Coandă'' strânge semnături pentru a introduce ore de educaţie sexuală.''Elevii nu conştientizează ce înseamnă un act sexual, ce înseamnă expunerea lor sau distribuirea unor filmuleţe de acest gen unor alte persoane, plus că îşi expun şi sănătatea şi viaţa şi sunt în faţa unor pericole pe care noi nici măcar nu le bănuim. Părinţii au recunoscut de foarte multe ori că îşi neglijează copiii de foarte multe ori când sunt în faţa internetului şi altor astfel de surse de inspiraţie şi nu realizează că acei copii, la vârste fragede, sunt în măsură să greşească atât de grav. Nu fac diferenţa între educaţie sexuală, sexualitate şi pornografie. Sper ca aceste iniţiative să fie susţinute de toată lumea", a declarat Mihai Dragu, directorul Liceului "Henri Coandă" din Craiova.

Educaţie sexuală la ore 

Elevii de la Liceului "Henri Conadă" din Craiova vor face ore de  educaţie sexuală încă din clasa a VI-a.''Vrem să comunicăm părinţilor, profesorilor şi elevilor să suţină introducerea orelor de educaţie sexuală în învăţământ ca parte a reformei instituţionale. Avem deja strânse aproximatv 300 de semnături", a declarat Anca-Cecilia Trică, reprezentant în consiliul elevilor.

Conducerea liceului din Craiova unde trei elevii au turnat un film pentru adulţi susţine că dacă părinţii copiilor nu vorbesc de la vârste foarte fragede cu ei, aceştia ascultă de alte persoane mai mari, care de cele mai multe ori nu sunt în măsură să le explice aşa cum trebuie. ''Medicii specialişti sunt în măsură să le explice elevilor şi să îi facă să înţeleagă, pentru că nu este de joacă cu acest lucru", a declarat Alexandru Cean, vicepreşedinte al consiliul elevilor.

''Nu ştie dacă a făcut sex''

Adolescenta de 15 ani care apare în film a fost cea care a dat totul în vileag. Tânăra a mers la directorul liceului şi a povestit totul, după ce colegii ei de şcoală au văzut imaginile şi au început să facă glume pe seama ei. Filmarea a fost făcută după ore, cu telefonul mobil, pe terenul de sport, care este acoperit cu un balon. Părinţii elevilor implicaţi în scandalul sexual susţin că au aflat totul de la conducerea unităţii de învăţământ. ''Nu ştie dacă a făcu sex sau nu. Are o vârstă foarte mică.'', a spus tatăl unuia dintre elevii acuzaţi că au întreţinut raporturi sexuale în incinta Liceului ''Henri Coandă'' din Craiova.

Elevii care au distribuit filmuleţele respective, au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare, fiind propusă nota 6.

Din primele verificări făcute, se pare că cei trei elevi au făcut filmul pe terenul de sport al instituţiie, care este acoperit cu un balon, încălzit pe gaz, iar întâmplarea s-a petrecut în afara programului şcolar, posibil chiar în weekend.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători