Edilul din comuna doljeană Argetoaia, declarat incompatibil de ANI pentru că şi-a angajat soţia la primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Beznă, din comuna doljeană Argetoaia, în calitate de primar a încheiat în anul 2006 un contract individual de muncă între instituţia pe care o conduce şi soţia acestuia, privind încadrarea în funcţia de referent.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat în anul 2011 existenţa incompatibilităţii şi a conflictului de interes. Primarul din comuna doljeană Argetoaia a cerut în instnaţă anularea raportului întocmit. Curtea de Apel din Craiova a admis anul trecut în luna aprilie acţiunea edilului şi a anulat raportul întocmit de ANI.

ANI a făcut recurs

Agenţia Naţională de Integritate a făcut imediat recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, iar pe data de 9 mai instanţa supremă a admis recursul ANI, a casat sentinţa Curţii de Apel Craiova, iar pe fond a respins irevocabil acţiunea lui Mircea Beznă, ca neîntemeiată. Sentinţa dată este definitivă. 

Mircea Beznă este acuzat că în anul 2006 şi-a angajat soţia la primărie pe funcţia de referent. Legea spune clar că primarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

Primarul din comuna doljeană Argetoaia îşi va pierde mandatul de primar.„Sunt acuzat de un lucru care s-a întâmplat în 2006. Am formulat deja o cale extraordinară de atac“, a spus primarul din Argetoaia, Mircea Beznă.

  

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile