Două femei au fost spulberate de o mașină, în Dolj. Una dintre victime a murit
0Un grav accident rutier a avut loc joi seară, pe DN 55A, în județul Dolj, unde două femei au fost izbite de o mașină. În urma impactului, una dintre victime a murit.
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat, în jurul orei 19.35, cu privire la faptul că pe DN 55A, în afara localității Poiana Mare, s-a produs un accident rutier.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Calafat, care au stabilit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din orașul Corabia, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55A, din direcția Calafat către Poiana Mare, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu doi pietoni, două femei de 51 și 73 de ani, care circulau pe partea carosabilă din sens invers”, a precizat subcomisarul de poliție Cristian Grigorescu de las IPJ Dolj.
Din păcate, femeia de 51 de ani, din comuna Poiana Mare, a decedat, iar cea de-a doua a fost transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Tot joi, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului în staţiunea Predeal, iar mașina a derapat și a rămas blocată pe acoperișul unei pensiuni.