Craiova: Electroputere, cu un picior în groapa crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Electroputere a ajuns, la sfârşitul lui 2009, la datorii totale de 400 de milioane de lei, cea mai mare parte către Fisc şi acţionarul majoritar. Acţionarii sunt de părere că la Electroputere sunt în continuare prea mulţi angajaţi.

Uzina arabilor de la Al Arrab Contracting Company merge din rău în mai rău. În timp ce piaţa internă aproape că s-a închis pentru companie, din cauza datoriilor imense acumulate la Fisc, reprezentanţii companiei susţin că situaţia financiară fără precedent a fost cauzată de personalul numeros din anumite secţii, fără ca în acele secţii să existe comenzi. „Principalele cauze care au condus la acest rezultat slab au fost: imposibilitatea de a participa la licitaţii, având în vedere datoriile societăţii către bugetul statului, rezultatele slabe ale activităţii depuse de către departamentul de vânzări, costurile mari de întreţinere a spaţiilor de producţie, structura de personal supradimensionată, nivelul scazut al comenzilor la divizia Locomotive (VFU), Aparataj electric (AE) şi Motoare Electrice Rotative (MER), respectiv amânarea investiţiilor în infrastructura la nivel naţional”, arată reprezentanţii Electroputere în raportul anual al companiei. Mare parte dintre activele companiei, printre care se numără terenuri şi stadionul Electroputere situat în Valea Roşie, sunt în prezent ipotecate.

Electro vrea să mai dea oameni afară

Planurile Al Arrab pentru Electroputere nu au decurs deloc aşa cum anunţau investitorii la preluarea uzinei, în urmă cu trei ani. De la privatizare şi până în prezent, Electroputere a înregistrat pierderi cumulate de 192,5 milioane de lei (aproximativ 52 de milioane de euro), adică aproape cât a plătit Al Arrab pe companie în 2007. Acest lucru i-au pus în imposibilitatea de a-şi mai achita datoriile restante, în principal către bugetul de stat, care la finalul anului trecut se cifrau la 168,5 milioane de lei (circa 40 de milioane de euro). De altfel, printre măsurile imediate prevăzute de reprezentanţii societăţii pentru anul 2010 se numără cele care vizează structura de personal supradimensionată, care nu reflectă „nevoile reale ale companiei”. În prezent, la Electro mai lucrează 2.000 de oameni, după ce anul trecut 500 de muncitori au fost disponibilizaţi. Conducerea companiei a anunţat că vrea să mai dea afară alţi 500 de oameni, însă sindicatele sunt de părere că dacă o astfel de măsură este necesară, numărul maxim de disponibilizaţi ar trebui să fie 300.

Fac mall să scape de datorii?

Dacă în urmă cu trei ani, Al Arrab anunţa că vrea să transforme Electro într-un „gigant industrial” în producerea de locomotive, astăzi, segmentul de vânzări este aproape de zero. Electroputere s-a bazat în principal pe producţia de transformatoare, printre clienţii companiei numărându-se complexurile energetice din Oltenia. Compania şi-a propus pentru acest an o cifră de afaceri în creştere cu 30%, de aproape 340 de milioane de lei (82,1 milioane de euro) şi, pentru prima dată după anul 2000, o situaţie pe profit, cu un rezultat net de 20,9 milioane de lei (5 milioane de euro). O soluţie de ieşire din impas ar fi şi vânzarea de active, în condiţiile în care, recent, autorităţile craiovene au anunţat construirea pe o parte din terenul Electro a unui centru comercial.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice