Craiova: Dan Petrescu nu va sta pe bancă la meciul cu Ştiinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis astăzi să-l suspende o lună pe managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, în timp ce antrenorul Dan Petrescu a primit două etape de suspendare, după protestele de la meciul din Cupa României, cu FC Braşov, pierdut de ialomiţeni cu 1-0.

Mihai Stoica a fost şi amendat cu 640 de lei, iar Petrescu a primit o penalitate de 320 de lei. Astfel, tehnicianul Unirii nu va putea lua loc pe bancă la partida de mâine cu Universitatea Craiova.

Oficialii Ştiinţei nu consideră însă acest lucru un avantaj. „Noi vrem să ne vedem de jocul nostru, nu ne interesează problemele adversarilor. Am fost toată săptămâna pe drum, ne-am pregătit bine şi sperăm să obţinem un rezultat bun mâine. Cu mijloacele astea moderne de comunicare nu cred că Urziceniul va avea probleme dacă Dan Petrescu va sta în tribună. Poate strigătele lui nu se vor mai auzi aşa tare ca de pe marginea terenului, dar în rest nu văd alt avantaj“, a precizat directorul executiv al Universităţii Craiova, Dan Stălinescu (foto).



„Nici măcar nu se poate spune că Petrescu sau MM Stoica ar avea o influenţă mai mare asupra arbitrilor daca stau pe teren, pentru că depinde cum reacţionează fiecare. Unii cedează, alţii nu, dar cred că în Liga I mai de grabă un arbitru reacţionează invers atunci când simte o presiune“, a adăugat Stălinescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”