Care sunt cele mai mari dependenţe ale românilor şi cum pot scăpa de vicii - sfaturile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii susţin că românii sunt dependenţi de cafea, ţigări şi alcool. Pentru a putea scăpa de aceste vicii avem nevoie de tratament medical, dar şi psihologic.

Psihologii au precizat că în momentul de faţă România ocupă locul patru în Uniunea Europeană după numărul de fumători, iar în privinţa consumului de alcool suntem peste media europeană. „Românii sunt dependenţi de tutun, cafea şi alcool. Devenim dependeţi doar pentru că undeva în subconştient, creierul identifică substanţa cu stare de bine. Nicotina este considerată a fi un drog şi crează o stare de supunere la nivelul creierului. Din păcate majoritatea oamenilor se ascund în spatele stării de bine şi nu îşi asumă dependenţa de anumite substanţe“, a spus psihologul Marius Constantin.

„Le este ruşine să recunoască“

Psihologii au mai precizat că dependenţa de alcool poate avea numeroase justificări, însă ne putem da seama dacă suntem dependeţi doar în momentul în care vreme de două săptămâni excludem orice picătură de alcool. „Le este ruşine să recunoască că au o probleme şi se ascund în spatele acestui viciu. Familia nu se implică şi nu vorbeşte niciodată deschis cu victima despre această dependenţă, iar astfel dependentul de alcool va continua să bea. Doar astfel poate să treacă peste toate frustările pe care le are. Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă cer ajutorul unui medic sau unui psiholog pot scăpa de această problemă“, a mai precizat psihologul Marius Constantin.

Specialiştii au mai declarat că dependenţa de cafea este o problemă reală, iar acest viciu ne poate îmbolnăvi. „În momentul în care bem mai mult de trei căni de cafea pe zi putem să spunem că suntem dependenţi. Oamenii trebuie să înţeleagă că bolile de inimă, ulcerul, insomniile şi anxietatea apar în momentul în care consumăm cafea în exces. Important este să calculăm cât de multă cofeină consumăm, iar imediat să luăm măsuri. Pentru început beţi cu o cană de cafea mai puţin, iar acest lucru va ajuta organismul să se obişnuiască cu dozele mai mici de cafea“, a povestit medicul generalist Cristian Mitroi.

Dependenţa de tutun, alcool sau cafea poate avea numeroase justificări. „Tot mai multe persoane, în momentul în care au o problemă şi nu ştiu cum să facă faţă situaţiei, intră în panică. Majoritatea cred că dacă recurg la aceste vicii pot trece mai uşor peste absolut orice. Este total neadevărat, dar aceasta este situaţia. Deocamdată în România noţiunea de psiholog nu este tocmai bine înţeleasă. Oamenii cred că dacă merg la un astfel de specialist sunt consideraţi bolnavi în adevăratul sens al cuvântului“, a declarat Alina Creţan.

Mai citeşte şi:

VIDEO Dependenţa de jocurile de noroc, boală psihică gravă. Mărturiile-standard ale jucătorilor: „Am pierdut totul“

Cum pot trata dependenţa de cumpărături


      
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!