Adrian Mititelu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mititelu este acuzat de comiterea infracţiunii de reţinere şi nevărsare cu intenţie a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă în valoare totală de trei milioane de lei.

În acelaşi dosar cu Adrian Mititelu a fost trimis în judecată şi Sorin Joavină, administratorul SC FC U Craiova SA, care la rândul lui a adus un prejudiciu statului prin neplata taxelor şi impozitelor de aproximativ 200.000 de lei. 

La judecată pentru evaziune fiscală

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova susţin că, Adrian Mititelu în calitate de director general la SC FC U Craiova SA nu a achitat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, aducând statului un prejudiciu de trei milioane de lei. Fapta a fost săvîrşită în perioada 2007-2010. Este vorba de impozitele pe veniturile de contracte încheitate cu aproximativ 40 de jucători. „Au fost trimise în judecată pentru încălcarea art. 6 din Legea nr. 241/2005, o infracţiune aflată în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală“, a spus Nicolae Uncheşelu, purtătorul de cuvânt din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Craiova, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 14 martie. Adrian Mititelu recunoaşte că nu a plătit taxele şi impozitele în perioada 2007-2010, însă speră să scape doar cu o amendă.  

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile