67 de utilaje de deszăpezire acţionează pe drumurile din Dolj. Astăzi ar putea fi emis Cod roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Utilajele de deszăpezire acţionează în acest moment pe drumurile judeţene pentru a împrăştia material antiderapant.

Prefectul judeţului Dolj a declarat că în momentul de faţă niciun drum nu este blocat, iar utilajele din dotare acţionează la foc automat . Meteorologii au prelungit informările de Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol, iar în această seară ar putea fi emis Cod roşu. „Noi vom evalua situaţia  în cursul nopţii. În cazul în care va continua să ningă foarte puternic, nu excludem posibilitatea de a emite o avertizare cod roşu pentru un interval scurt de timp pentru zonele în care acel strat de 50 de centimetri va fi depăşit“, a spus Florinela Georgescu, directorul de prognoză de la ANM.

Specialista sfătuieşte populaţia să amâne călătoriile programate în această perioadă, dar şi să se aprovizioneze cu apă şi mâncare, în eventualitatea în care unele magazine vor fi închise şi se va circula cu greutate pe străzi.

Primarul Craiovei a precizat că  în acest acest moment se acţionează cu 75 de utilaje. „Ne-au mai fost puse la dispoziţie 10 utilaje, de la firmele de construcţii, cărora le mulţumim. Încercăm să tinem libere arterele de intrare în oraş şi traseele pe care ni le comunică Ambulanţa pentru a prelua bolnavii. Nu circulaţi decât în caz de absolută nevoie şi, mai ales, fără cauciucuri de iarnă“, a declarat edilul oraşului.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto, pentru o călătorie în siguranţă, să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere.

-Dotarea autovehiculelor cu anvelope pentru sezonul rece

-Evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

- Mai ales în această perioadă recomandăm conducătorilor auto să nu parcheze pe partea carosabilă, astfel încât să dea posibilitatea utilajelor de deszăpezire să funcţioneze în condiţii normale.

-Echiparea autoturismului cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.

- Asigurarea unei rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.

-Utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.

-Păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

-Respectarea indicaţiilor agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Mai citeşte şi:

Niciun drum blocat în Dolj din cauza zăpezii. Prefectul judeţului: „Situaţia este sub control“

Lista completă a drumurilor afectate, sâmbătă, de viscol

Mai multe pentru tine:
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine