26 de cadre unversitare din Craiova, anchetate după ce au dat aviz pentru lucrările „Savanţilor din puşcării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
25 de profesori din cadrul Universităţii din Craiova, cercetaţi disciplinar

Profesorii care au dat aviz pentru lucrările „Savanţilor din puşcării” pot să îşi piardă locul de muncă. 26 de cadre universitare din Craiova sunt cercetate disciplinar în acest caz.

Conducerea Universităţii din Craiova a demarat o anchetă internă, iar 25 de profesori sunt cercetaţi disciplinar. Au avizat o parte din lucrările „Savanţilor din puşcării”. „Sunt sancţiunile prevăzute de legislaţia noastră, avertisment, mustrare, reducerea salariului, interzicerea promovării, desfacerea contractului de muncă, depinde de gravitate”, a spus Prof. Univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rector la Universitatea din Craiova.

DNA s-a sesizat din oficiu pentru favorizarea infractorului cu privire la modul prin care anumite persoane acuzate de corupţie au fost ajutate să scape mai uşor de pedepse. procurorii au suspiciuni că „Savanţii puşcăriilor” au fost ajutaţi să scrie cărţi pentru a li se scădea pedeapsa cu închisoare.

Gică Popescu este unul dintre deţinuţii care şi-a descoperit vocaţia de scriitor din spatele gratiilor. A primit aviz chiar de la Facultatea de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova. „Nu am avut nicio reţinere să îi dau un aviz să scrie o carte despre fotbal. Eu îl ştiu pe el când a susţinut lucrarea de licenţă, care a avut una dintre cele mai valoroase lucrări, putea să o facă şi p-asta ca o lucrare ştiinţifică”, a precizat decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, Marian Dragomir.

Mai citeşte şi

UPDATE Cărţile „Savanţilor din puşcării”, sub lupa DNA. Profesori, editori şi angajaţi ai penitenciarelor, suspectaţi de favorizarea infractorului
   
 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete