VOCEA DOBROGEI Nu trageţi în Regele-pianist!
0Bătrânele doamne ale flotei noastre militare îşi pudrează nasul şi îşi dreg vocea tabagită de la atâta vorbit pre limba NATO. Într-o uniformă ponosită, una dintre englezoaice zice că e Regele Ferdinand. Cealaltă are o diademă fără strălucire şi crede că e Regina Maria. S-au bucurat de invitaţia la balul armat al Mării Mediterane, în antecamera salonului libian.
La vârsta lor, să te mai bage în seamă curţile regale din Apus? Cât
contează să ai pedigree!
Dar numai Regele va merge la bal, e singurul din ei doi care mai ţine steagul sus. Regina, biata de ea, e mai mult la pat.
Înalta Curte a asigurat şi fondul de protocol pentru această nobilă misiune: 4,5 milioane de euro. „E datorie de onoare", asigură bărbaţii statului. Şi dacă aşa îi cere ţara, Regele va pleca la război. Pardon, la luptă - că se supără preşedintele dacă nu nuanţăm nuanţa.
Şi ce dacă nava intitulată de război n-are echipamente competitive, consumă mult şi nu poate face mai nimic? Şi figuraţia dă bine pe scena teatrului de operaţiuni, unde joci rolul celui care duce tava. Te strecori printre granzi întrebându-i dacă mai au nevoie de ceva. Dar la o adică, dacă te întreabă vreun amic din Libia, tu n-ai vrut să fii acolo.
Până în iunie, fregata englezească recunoscută drept hârb îşi va pansa reumatismele incurabile pentru care face băi regulate în Mediterană. Era deja scoasă la pensie când parveniţii din Est au luat-o la pachet cu cealaltă - ambele betege şi despuiate de zestre - de dragul comisionului de nuntă. Când s-a strigat darul, mesenii englezi au renunţat la morga lor şi s-au întrecut în strigături: „Numai simpla prezenţă a unei astfel de nave în zonă va speria teroriştii".
Aici au avut dreptate: când vor vedea teroriştii ce rable au în cale, nu-şi vor mai consuma muniţia. Asta ar putea fi singura scăpare a militarilor români care se duc mereu la război (pardon, la luptă) pentru o diurnă de menţinere a păcii acasă.