VIDEO Radu Mazăre renunţă la primărie, partid şi carnavalul de la Mamaia: „Vreau să-mi dau demisia. E o chestiune de săptămâni, de luni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre a anunţat că este dispus să renunţe la funcţiile publice.

Radu Mazăre s-a întors acasă după o noapte petrecută în arest şi o alta aşteptând decizia instanţei pentru a afla dacă îşi prelungea şederea după gratii. El a spus miercuri că doreşte să renunţe la tot, la primărie, la PSD şi chiar la carnaval pentru că are dreptul la viaţa sa şi pentru că a obosit să tot dea explicaţii.

Radu Mazăre a avertizat că dacă faci bine în viaţă, atunci bine găseşti şi că lucrurile rele şi se vor întoarce la un moment dat.

“Acum m-a vrut la arest cine se găseşte la arest în momentul ăsta, domnul Georgescu de la ANI. Dosarul este făcut în urma reclamaţiei pe care a făcut-o dumnealui ca şi şef, iar inspector este o cucoană care a lucrat în Primăria Constanţa şi pe care am dat-o afară. I-am imputat nişte bani şi atunci s-a hotărât să se răzbune. Aşa e viaţa, băgaţi bine la cap, faci bine, bine găseşti, vrei să faci rău, la un moment dat se întoarce”, a povestit edilul.

El a menţionat că printre probele prezentate în apărarea sa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost rapoarte ale Curţii de Conturi. Instituţia a verificat anual Primăria Constanţa, inclusiv contractele incriminate de către DNA, fără a găsi nereguli.

“Am dus descărcări de gestiune de la Curtea de Conturi, asta înseamnă că nu au găsit nimic de reproşat şi am început să le punem pe masa judecătoarei. Au stat trei luni şi jumătate cei de la Curtea de Conturi şi au verificat fiecare factură din cele 1180 de facturi cu tot ce are în spate.

Ştii ce mai spune raportul de audit al Curţii de Conturi ? Ceartă Primăria şi operatorul de gunoi că nu au făcut suficientă reclamă pentru educarea populaţiei, adică ceea ce doamna procuror îmi reproşa că reclama pe care a făcut-o la Neptun, unde eu nu mai sunt acţionar, a fost mită”, a mai afirmat Radu Mazăre.

El este decis să renunţe şi la prezenţa la carnavalul organizat în fiecare vară în Mamaia în cadrul căruia a interpretat diverse personaje. “În proporţie de 90 la sută nu mai particip. Dacă nu mai particip nu am de unde să ştiu cum va arată carnavalul”, a precizat primarul.

Mazăre susţine că a obosit şi că îi este lehamite să tot dea explicaţii pentru lucrurile pe care le face. “Am obosit şi mi-e lehamite să mă duc la Primărie, mi-e lehamite să spun şi să iniţiez ceva pentru că urmează să dau cu subsemnatul. Poate vreau să stau şi eu la plajă, nu să fac repetiţii pentru carnaval câte cinci zile şi după aia să mă controleze procurorii că de ce l-am făcut”, a explicat Radu Mazăre.

De aceea, el intenţionează să renunţe şi la funcţia de primar, dar şi la cea din PSD. “Aş vrea să-mi dau demisia şi vreau să fac lucrul ăsta curând, e o chestiune de săptămâni, de luni. Acelaşi lucru vreau să-l fac şi de la partid. Să ajung eu să mă pună ăia de la Bucureşti să mă dea afară că mă anchetează un procuror, ăsta e motiv să mă dea afară din partid ? Eu ştiu că toţi suntem nevinovaţi până la o hotărâre definitivă. Să rămână domnii cu regulile astea, ei cu partidul lor şi eu să rămân cu viaţa mea, am şi eu dreptul la viaţa mea”, a încheiat Radu Mazăre. 

Radu Mazăre s-a întors acasă după o zi de arest


Vă mai recomandăm:

Motivele pentru care DNA a cerut arestarea lui Radu Mazăre: După ce primea mita, el emitea certificate într-o viteză ce depăşea limitele posibilului

Mazăre, program relaxat după o noapte în arest şi masă la restaurantul „Doi Cocoşi“ din Bucureşti

Radu Mazăre: „Am obosit. În curând voi renunţa la Primărie. Categoric nu mai candidez“

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie