Mazăre, program relaxat după o noapte în arest şi masă la restaurantul „Doi Cocoşi“ din Bucureşti
0Primarul de Constanţa nu se grăbeşte să ajungă acasă. După ce a petrecut o noapte în arest şi o alta la hotel, edilul a mers înapoi la Poliţie abia după-amiază şi apoi a luat masa la un restaurant românesc din Capitală.
Radu Mazăre este deja de trei zile în Bucuerşti. Primarul de Constanţa a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru audieri şi a declarat că este pregătit pentru orice.
Mazăre şi-a luat cu el o geantă de mână în care avea haine de schimb, un trening, o cruce şi o carte. Previziunea edilului s-a împlinit câteva ore mai târziu. El fost reţinut de către procurorii DNA pentru 24 ore.
A doua zi petrecută în Bucureşti, cea de marţi a început târziu, cu o citare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Edilul a mers în faţa unei judecătoare în jurul orei 17.00 şi şi-a pledat cauza timp de patru ore. La miezul nopţii ordonanţa de reţinere expirase şi pentru că nu avea niciun motiv să mai rămână, Mazăre a plecat la un hotel din capitală.
Ziua de miercuri a venit cu o veste bună. La ora 2.00, Mazăre a aflat că judecătoarea care l-a ascultat şi a verificat probele aduse de procurori a dispus cercetarea lui în stare de libertate.
Iniţial, primarul de la malul mării intenţiona să ajungă la sediul Poliţiei Capitalei pentru a-şi recupera hainele şi buletinul în jurul orei 10.30. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mazăre a apărut în faţa camerelor video dupa ora 13.00.
El a mulţumit judecătoarei pentru decizia luată şi a criticat condiţiile grele din arest. În plus, a primit bine ideea unui jurnalist care l-a îndemnat să lase hainele sale unui alt arestat preventiv. Tot momentul de la Arestul Capitalei nu a durat foarte mult, dar chiar şi aşa, Mazăre nu s-a grăbit să plece spre Constanţa.
La ora 15.00 el lua masa la restaurantul "Doi Cocoşi" aflat în imediata apropiere a şoselei de centură a Bucureştiului.
Vă mai recomandăm:
Sebastian Bodu, fost şef ANAF: „Eu am trimis dosarul lui Mazăre la DNA“
Studentul la Drept Alexandru Bajdechi: „Radu Mazăre trebuie să dispară din viaţa politică“