VIDEO Ora de istorie la Tomis. A fost lansat filmul oficial al Festivalului Antic Tomis 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada dacilor şi romanilor pe străzile Constanţei

Joi, 18 decembrie 2014, a avut loc la Tomis Mall Constanţa evenimentul de lansare a filmului oficial al Festivalului Antic Tomis 2014.

La eveniment au participat membrii asociaţiei de reconstituire istorică Danais RDCN - dacii si romanii Tomisului, Cercetaşii Marini, Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, elevi şi studenţi din Constanţa, care au avut astfel ocazia de a admira echipamentele militare ale dacilor şi romanilor şi de a retrăi prin intermediul filmului oficial al festivalului momente din istoria antică a ţării.

Festivalul Antic Tomis este un eveniment cultural-istoric de tradiţie al oraşului Constanţa, organizat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Constanţa. Festivalul a fost o idee a agenţiei de marketing cultural Groove Hour, din 2006, 

La ediţiile precedente au participat membrii asociaţiilor de reconstituire istorică din Romania (Terra Dacica Aeterna, Danais RDCN, Lupii Apoulonului, Legiunea a XIII-a Gemina Apulum, Gladiatorii - Ludus Apoulensis), Bulgaria (Legiunea IIII Scythica, Legiunea I Italica) şi Polonia (Goths Village Association). 

Pe parcursul celor trei zile de festival, vizitatorii au avut ocazia de a participa la parade ale reenactorilor daci şi romani, ateliere de reconstituire istorică (de ceramică şi prelucrarea metalului, gastronomie antică, tehnică militară şi pielărie), demonstratii tactice, antrenamente şi demonstratii militare, lupte între daci şi romani. 

Ediţia a patra a Festivalului Antic Tomis se va desfăşura în perioada 28-30 august 2015, în zona Termelor Romane din Constanţa.

„Filmul festivalului va fi promovat de Asociaţia Litoral – Delta Dunării la târgurile de turism la care participăm, va fi trimis birourilor de turism ale României din străinătate, ambasadelor, agenţiilor de turism din ţară şi hotelierilor de pe litoral, care pot rula acest film în hotelurile lor. În 2015 vom avea un concept nou, cu mult mai multe evenimente care vor pune în valoare cetăţile antice din tot judeţul, punctul culminant fiind Festivalul Antic Tomis, ediţia a patra. Vom antrena în aceste activităţi foarte mulţi copii, elevi. Acest film şi expoziţia de fotografie reprezintă un cadou de Crăciun pe care îl oferim fanilor Festivalului Antic Tomis”, a spus Corina Martin, preşedinte al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării. 

Filmul oficial al Festivalului Antic Tomis 2014 este realizat de Mont Blanc Pictures.

Festivalul Antic Tomis 2014 Official Aftermovie-HD from Asociatia Litoral Delta Dunarii on Vimeo.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei