VIDEO Operaţiune de salvare pe mare. Barcă cu pescari adusă la mal de Poliţia de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operaţiunea de salvare s-a desfăşurat în această dimineaţă, în jurul orei 9.00, în zona digului pescăriei de la 2 Mai.

Ambarcaţiunea Poliţiei de Frontieră, din cadrul Grupului de Nave Mangalia, a intervenit pentru remorcarea unei bărci de pescuit rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, în care de aflau două persoane.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au fost informaţi de către Autoritatea Navală Română - M.R.C.C. că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 de metri faţă de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie şi ne solicită intervenţia”, transmit reprezentanţăă Gărzii de Coastă.

La scurt timp,  ambarcaţiunea cu cele doua persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată şi adusă în siguranţă în Portul Mangalia.

În barcă s-au aflat doi cetăţeni români, în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, care nu au avut nevoie de asistenţă medicală.

Pescarii au declarat că în timp ce se aflau la pescuit motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.

Pe aceeaţi temă:

Peste 600 de kilograme de peşte, fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

Peste 140.000 de pachete cu prezervative contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare