VIDEO Marele Cor al Armatei Roşii va evolua la Constanţa. „Ochi Cernye“ şi „Kalinka“, din repertoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 19 noiembrie, Marele Cor al Armatei Roşii va fi prezent la Constanţa cu spectacolul “The Great Revival” (Marea Renaştere), un concert emoţionant închinat memoriei membrilor Ansamblului Alexandrov care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut.

Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor. Accesul spectatorilor va fi permis începând cu ora 18.00, iar spectacolul va debuta la ora 19.00. Preţul unui bilet variază între 150 şi 200 de lei. 

 „Ochi Cernye“, „Kalinka“, „Smuglyanka“, „Katyusha“ şi alte piese celebre din fabulosul repertoriu rusesc al ansamblului vor răsuna într-un spectacol impresionant, ce va aduce pe scenă 120 de staruri în uniformă, dansuri autentice şi o garderobă impresionantă. În ultimii 30 de ani de activitate, Ansamblul Alexandrov a oferit peste 7.000 de reprezentaţii, în mai multe limbi, în faţa a peste 20 de milioane de spectatori entuziaşti. 

Turneul în România este organizat de Asociaţia Culturală Mall 4 Art, în colaborare cu Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă, sub egida Ambasadei Federaţiei Ruse în România.

Corul are aproape 90 ani de existenţă, timp în care şi-a câştigat o notorietate fără egal pe plan internaţional.  Anul trecut, pe 25 Decembrie, chiar în ziua de Crăciun, un avion militar rusesc cu 92 de persoane la bord se prăbuşea în Marea Neagră, în zbor spre Siria, toţi cei aflaţi la bord pierzându-şi viaţa. Printre pasageri, 64 de membri ai Corului Armatei Roşii - cântăreţi, dansatori şi membri ai orchestrei, inclusiv directorul şi dirijorul Valeri Khalilov. Ştirea a făcut înconjurul lumii, iar preşedintele Vladimir Putin declară ziua de 26 decembrie zi de doliu naţional în Rusia. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare