VIDEO Alexandru Tomescu, vioara Stradivarius şi Divinitatea, într-un spectacol caritabil, la Biserica catolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violonistul Alexandru Tomescu a poposit sâmbătă seara la Constanţa, într-un recital pe care l-a susţinut în Biserica catolică Sfântul Anton de Padova. Concertul face parte din Turneul Naţional Stradivarius.

Asistenţa a ascultat fascinată acordurile viorii Stradivarius, care sub arcuşul lui Alexandru Tomescu a vibrat, scoţând parcă două note într-un singur sunet.

Violonistul a dăruit timp de mai bine de două ore magia unui spectacol pe care l-a explicat pe înţelesul tuturor: Integrala Sonatelor şi Partitelor scrise de Johann Sebastian Bach. Vorbele virtuozului au fost delicate, preţioase şi simple în aceleşi timp, la fel de încântătoare precum acordurile viorii sale.

Pentru Alexandru Tomescu, cele şase Sonate şi Partite pentru vioară solo scrise de Bach reprezintă Biblia violoniştilor. „Este singura partitură pe care aş lua-o cu mine pe o insulă pustie. Când vine vorba despre compozitori care-mi plac, e o listă întreagă. Bach e undeva deasupra acestei liste“, este declaraţia de credinţă a violonistului.

La evenimentul Bach to Basics creat doar din vioară şi fundal de lumini, intrarea a fost liberă. La finalul recitalului, spectatorii au făcut donaţii, dacă au dorit, în cutiile de fonduri a HHC România.

„Asta am dorit, ca prin muzică toţi să devenim mai buni, cum spunea Beethoven. Asta îmi doresc şi eu – să devin un om mai bun“, a declarat modest, la finalul unui concert extraordinar, violonistul Alexandru Tomescu.

Ediţia 2013 a Turneului Stradivarius este dedicată fundaţiei Hope and Homes for Children România, al cărei susţinător Alexandru Tomescu este din 2012.

„Este deja un veteran al campaniilor sociale şi iată că acum eforturile sale se concentrează către proiecte de restructurare a sistemului de protecţie a copilului, derulate de HHC România. Având ca deviză «O casă şi o familie pentru fiecare copil», Hope and Homes for Children este o fundaţie care în cei 15 ani de activitate a reuşit să închidă toate orfelinatele de tip vechi din judeţul Maramureş, schimbând vieţile a aproape 20.000 de copii, pe care i-a relocat fie în familiile de provenienţă, fie în asistenţă de tip maternal, fie în case de tip familial, oferindu-le o şansă la o viaţă cât mai apropiată de normalitate“, arată organizatorii turneului.

Turneul naţional Stradivarius 2013 - Alexandru Tomescu, la biserica catolică Sf. Anton de Padova


Despre Tomescu & Stradivarius

„Povestea a început în 2007, când Alexandru ţinea pentru prima oară în mână faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, după ce câştigase concursul ce îi dădea dreptul să o cânte pentru următorii cinci ani. Construită în 1702, vioara Stradivarius Elder Voicu a fost clasată de specialişti în topul celor mai bine conservate viori ieşite din mâinile marelui lutier cremonez. Instrumentul a fost achiziţionat de Statul Român în 1955 şi face parte din Patrimoniul Naţional.

Tocmai de aceea, Alexandru a considerat că vioara aceasta aparţine tuturor românilor în egală măsură şi că toţi au dreptul să o asculte cel puţin o dată. Astfel s-a născut Turneul Naţional Stradivarius care în luna mai a acestui an ajunge la cea de-a şasea ediţie. Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument“, se arată pe site-ul oficial al Turneului Stradivarius. În cadrul acestui turneu, violonistul va mai susţine două concerte la Piteşti (27 mai) şi la Bucureşti (29 mai).

Vă mai recomandăm

Turneul Stradivarius debutează vineri la Braşov

VIDEO Alexandru Tomescu a încântat băimărenii

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală