Viaţa ta egal 30 de lei. Cum e să ai 30 de ani, să te lovească o boală cruntă, să vrei să trăieşti, iar statul să te ajute să mori?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Undeva, în România există o tânără femeie, care s-a îmbolnăvit. Diagnosticul nu este cancer - poate ar fi fost mai simplu de înfruntat. Te lupţi ce te lupţi, apoi gata. Ori răzbeşti, ori te duci. La ea, boala a fost mai perfidă.

Scleroză multiplă, acea deteriorare continuă a organismului, care macină din interior şi prăbuşeşte exteriorul, fără drept de apel. Cum e să te trezeşti la 30 ani că ţi se închid toate sistemele interne, rând pe rând, şi nu mai răspund la comenzi? Simţurile ţi se atrofiază, nu mai poţi să mergi, nu mai poţi să te mişti, nu mai poţi să vorbeşti, iar într-o zi te vei trezi că nu mai poţi să respiri - pentru că apa grea te-a cuprins până la gât, iar dincolo de ea este neantul.

Dacă vă imaginaţi pentru o clipă aceste lucruri, veţi şti cam cum trebuie să se simtă Laura, tânăra femeie pe care boala a pus stăpânire şi care suportă, în plus, umilinţa de a fi bolnav în România.

Pentru fericiţii soartei, descriem un pic tabloul: devii genul acela de ciumat de care nimeni nu mai vrea să ştie, de care lumea se fereşte să întrebe, pentru că e de dorit să-l eviţi ca să nu-ţi strice feng-shui-ul fragil.

La cabinetele medicale eşti încă o masă negljjabilă care sporeşte greutăţile „sistemului“, la uşile comisiilor eşti încă unul care împuţinezi aerul, şi-aşa sărac, al tovarăşilor care-ţi parafează viaţa. Eşti nimic pentru ei.

Apoi vine indemnizaţia de boală stabilită de Ministerul Muncii: 30 lei. Atât zic ei că ţi-ar ajunge să te târăşti la doctori, la farmacii, la pâine, la piaţă, la facturi, la bănci, ca un vierme neputincios, căruia nu-i rămâne decât să-şi dorească să ajungă mai repede sub bocancul divin.

În situaţia aceasta s-a găsit cel puţin cineva drag, o rudă, un prieten, un coleg, un profesor. Pe ei i-am putut ajuta, mai mult sau mai puţin. Pe Laura poate nu o vom întâlni niciodată, dar ne vom simţi ceva mai bine ştiind că am mişcat un deget pentru ca un semen să se simtă Om. Iar asta ne va face pe noi Oameni.

Pentru Laura a făcut un apel echipa de la Sereniti, impresionată de demnitatea cu care tânăra vrea să rămână în picioare, până la sfârşit, nu să trăiască în genunchi.

„Aici puteţi reda demnitatea unei femei de doar 30 de ani, bolnavă de scleroză multiplă, care trăieşte din pensia ei de handicapat de doar 30 de lei, prin bunăvoinţa statului român, plus pensia bunicii unde a mers să locuiască după ce a rămas singură cuc, fără soţ ori prieteni“, îndeamnă Sereniti.

Numele titularului de cont: Florescu Ioana (Laura)

Cont RON - RO60RZBR0000060018720895

Cont EURO - RO49RZBR0000060018720899

Cod swift - RZBRROBU

Cont deschis la Raiffeisen Bank, adresa strada Timotei Cipariu, bloc T6, Blaj, cod 515400

Iar Laura nu va rămâne datoare. Vă va trimite ceva în schimb, un dar din sufletul ei.

„Fiindcă Laura nu a suportat ideea de a primi bani fără a da ceva în schimb, la fiecare donaţie vă trimite în dar, pe mail, cele mai frumoase două cărţi, scrise de ea de când a fost diagnosticată cu această boală. Garantez eu că ceva mai frumos nu veţi mai fi citit. Aşadar, după ce donaţi, lăsaţi în comentarii adresele de mail unde Laura să vă trimită cărţile“, scrie Corina Băcanu de la Sereniti.

Românii au început deja să doneze, lăsându-i un comentariu pe forum, iar Laura le răspunde cu umor smulgând un zâmbet sănătos.

Pe aceeaşi temă:

Transplantul de măduvă, tratament pentru bolile autoimune?

Premieră: scleroza multiplă, tratată cu succes cu celule placentare

„Boala cu 1.000 de feţe“ ţinteşte tot mai mult tinerii. Suntem pe ultimele locuri în Europa la servicii medicale şi tratamente

Lista bolilor greu de diagnosticat

Drama femeii care stă în cărucior de 25 de ani. S-a vindecat de scleroză multiplă, dar n-are cine s-o ajute să meargă

Disperarea românilor bolnavi de scleroză multiplă: „Renunţ la tratament, pot să şi mor a doua zi“ 

Topul celor mai grave boli cronice, în opinia românilor. Cancerul, infecţia HIV şi scleroza multiplă, pe primele locuri

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil