Vergil Chiţac: „Anexele regulamentului parcărilor, inclusiv cele referitoare la tarife, nu au fost încărcate pe pagina electronică a Primăriei Constanţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chitac FOTO Primăria Constanţa

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, recunoaşte faptul că nu s-a respectat procedura legală în privinţa noului regulament al parcărilor.

La presiunea opiniei publice, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat în şedinţa Consiliului Local din 26 februarie că amână votul pentru regulamentul parcărilor din Constanţa.

„Am elaborat un regulament al parcărilor care a suscitat atâtea discuţii în ultima perioadă. Acest regulament înlătură toate dispoziţiile nelegale pe care instanţa le-a constatat şi pentru care a anulat vechiul regulament şi totodată corespunde întru totul scopului nostru, al tuturor, acela de a avea un oraş curat, un oraş în care cetăţenii să poată respira un aer curat, cât mai puţin poluat. 

Am luat cunoştinţă de faptul că anexele regulamentului, inclusiv cele referitoare la tarife, nu au fost niciodată încărcate pe pagina electronică a Primăriei Constanţa, deşi au circulat în spaţiul public. Este o defecţiune a administraţiei pe care mi-o asum. Una de formă, nu de fond, pentru că, pe fond, sunt de acord cu acest regulament. Vă rog să aprobaţi să amânăm discutarea regulamentului şi a anexelor într-o şedinţă ulterioară. 

Eu am încredere că cetăţenii vor înţelege scopul acestui demers, vor colabora constructiv pentru a creşte semnificativ calitatea vieţii în oraşul nostru. Modernizarea infrastructurii stradale şi dezvoltarea transportului public sunt procese care necesită răbdare, implicare şi contribuţie din partea fiecărui cetăţean. Eu cred că fiecare dintre noi trebuie să ne aducem contribuţia printr-o atitudine binevoitoare, o acceptare a schimbării pentru că singurul lucru veşnic este schimbarea şi lucrul acesta trebuie să se vadă în binele comunităţii”, a precizat edilul.

Tot în cadrul şedinţei de vineri, primarul municipiului Constanţa a vorbit despre execuţia bugetului la finele trimestrului IV al anului trecut: „E important să conştientizăm cu toţii că, anul trecut, noi am îndreptat spre prestaţii sociale însemnând transport, salubritate, termoficare, tichete Respect, burse, asistenţi personali, creşe, cămin de bătrâni, Spitalul Municipal circa 258 de milioane de lei, adică 40 % din veniturile proprii. Este un lucru care trebuie să ne dea de gândit deoarece driblează dezvoltarea. Sigur că unele cheltuieli sunt absolut justificate. Spitalul Municipal trebuia finanţat în contextul pandemiei. De asemenea, toată zona aceea de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială. Însă când ne uităm pe termoficare, salubritate şi transport găsim cea mai mare parte a subvenţiei acesteia şi asta este situaţia în care suntem în momentul de faţă. Economia oraşului nu produce bunuri cu valoare adăugată mare iar Constanţa, după cum ştiţi, a căzut multe locuri în ultimii 20 de ani la indicatorul PIB pe cap de locuitor.”

Pe aceeaşi temă:

Regulamentul parcărilor din Constanţa, anulat definitiv de instanţă. „Cine nu are mobil să parcheze în altă parte”

FOTO Metoda inedită găsită de un şofer pentru a plăti parcarea. „Dacă mă amendezi, o faci cu rea-voinţă”

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită