Vergil Chiţac a demisionat din PNL. Senatorul va activa ca independent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Vergil Chiţac

Senatorul PNL Vergil Chiţac a demisionat din partid, precizând că nu se va înscrie într-o altă formaţiune politică şi va activa ca independent.

“Demisia are legătură cu nesoluţionarea dosarului pe care l-am depus la Curtea de Arbitraj, legat de alegerile de la municipiu, din 31 martie. Am contestat organizarea acestora. Probele sunt absolut evidente, probabil că şi de asta nu s-a dat un răspuns. Ludovic Orban m-a asigurat, acum două luni de zile, că va face orice ca să dea îmi dea un răspuns într-un fel sau altul cu celeritate. Pentru mine celeritate nu înseamnă două luni de zile, iar eu nu mai pot sta în situaţa asta”, a declarat Vergil Chiţac corespondentului News.ro.

El a mai spus că un alt motiv al demisiei este faptul că reprezentanţi din organizaţia judeţeană Constanţa se plâng de el la conducerea centrală a partidului că nu pot face diverse lucruri.

Senatorul a mai spus că nu intenţionează să se înscrie într-o altă formaţiune politică şi va activa ca indepedent.

Vergil Chiţac a contestat organizarea alegerilor de la organizaţia municipală a PNL Constanţa din data de 31 martie, dar nu a primit vreun răspuns. Înainte de scrutinul respectiv, el ocupa funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, dar nu intenţiona să participe în alegeri, dar a menţionat că dorea să fie garantul faptul că acestea sunt organizate cu respectarea tuturor regulamentelor interne.

Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, a fost candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Constanţa din 2016, el fiind învins de candidatul PSD, Decebal Făgădău. El a intrat în partid la începutul anului trecut şi a fost preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Constanţa până la sfârşitul lunii martie 2017.

Pe aceeaşi temă:

Top 5 practici bizare în secţiile de votare. Cum se pot frauda alegerile: „Ceva s-a întâmplat. La ora 18.00, era vot egal“

Alegeri locale 2016. Vergil Chiţac: „A fost o onoare. Dacă eraţi mai mulţi, mesajul meu ar fi sunat un pic diferit“

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!