USR Constanţa: „Ministerul Afacerilor Interne să-şi pună hotelul din Mamaia la dispoziţia personalului medical“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USR somează Ministerul Afacerilor Interne să pună la dispoziţie propriul hotel de pe litoral, Meridian din staţiunea Mamaia, pentru găzduirea cadrelor medicale din Constanţa.

Uniunea Salvaţi România (U.S.R.) Constanţa solicită ministrului Afacerilor Interne să pună Hotelul Meridian din Mamaia la dispoziţia cadrelor medicale din Constanţa. Până acum, găzduirea cadrelor medicale implicate în lupta contra COVID-19, care să aibă un loc de stat fără a-şi contamina familia, a fost rezolvată tot prin iniţiativa unor cetăţeni care au oferit spaţii de cazare. 

„Cazarea separată a personalului medical reprezintă o măsură esenţială în lupta împotriva răspândirii COVID-19. Astfel, vor fi protejaţi nu doar medicii şi asistenţii medicali, ci şi familiile acestora.

Hotelul “Meridian” aparţine Ministerului Afacerilor Interne, ceea ce face ca decizia de a aloca acest spaţiu personalului medical să poată fi pusă în aplicare rapid şi eficient.

În ultimele ore, numărul cadrelor medicale infectate la Spitalului Judeţean Suceava a crescut la 57. Pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie şi la Constanţa, considerăm că măsura este absolut necesară şi trebuie implementată urgent. Fără protejarea acestor oameni aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia, există riscul ca sistemul nostru de sănătate să intre în colaps, cu consecinţe greu de imaginat şi de controlat“, arată USR Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Al treilea avion cu români din Italia va ateriza la Constanţa. Toţi vor fi duşi în carantină la Techirghiol

VIDEO Statistica actuală COVID-19 la Constanţa. Mii de oameni în izolare la domiciliu, doi vindecaţi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!