Urbino 12, autobuzul alimentat cu hidrogen, testat şi prezentat la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urbino 12 foto: Primăria Constanţa

Campania de testare şi prezentare a autobuzului alimentat cu hidrogen se va desfăşura în 12 oraşe ale României. În Constanţa, timp de trei zile, Urbino 12 va fi testat şi expus în mai multe locuri.

Campania de prezentare a autobuzelor cu celule de combustie cu hidrogen are loc în perioada 17-20 noiembrie 2021 şi face parte din turul naţional care cuprinde 12 oraşe din România. În centrul atenţiei se află modelul Urbino 12, fabricat de societatea Solaris.

„În contextul preocupărilor legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a calităţii aerului din aglomerările urbane şi creşterea calităţii vieţii, autobuzele cu celule de combustie alimentate cu hidrogen reprezintă cea mai avansată tehnologie disponibilă pentru transportul durabil”, spun reprezentanţii Primăriei Constanţa. 

Programul campaniei:

• 17 noiembrie, ora 11:00, Campusul Universităţii Ovidius, pe platforma de cercetare HyRES de INSAE - întâlnire cu specialişti din sectorul de transporturi, experţi în domeniul soluţiilor de mobilitate durabilă, reprezentanţi din sectorul de producere de hidrogen şi surse regenerabile de energie, studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi mass-media; 

• 18 noiembrie, 10:00, Liceul Energetic Constanţa - prezentarea autobuzului Urbino 12, urmată de o excursie cu un grup de elevi din cadrul liceului până la platforma demonstrativă cu Surse Regenerabile a MONSSON GROUP; 

• 19 noiembrie, ora 10:00, autobuzul Urbino 12 va fi expus la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, de unde un grup de elevi din cadrul liceului vor fi transportaţi cu Urbino 12 până la platforma Midia Năvodari în scopul prezentării experienţei în domeniul producerii de hidrogen pentru decarbonizarea proceselor industriale.

Proiectul este realizat în colaborare cu Institutul pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, SOLARIS Bus & Coach România, Linde Gaz România şi cu Primăria Municipiului Constanţa.

Citeşte şi: 

Primarul unei comune din judeţul Constanţa a murit la 54 de ani

Militar rămas infirm la Revoluţie, despre retrimiterea dosarului la Parchetul Militar: „Este necesară o nouă structură care să se ocupe de Revoluţie“

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?