UPDATE Baronul Constanţei, Nicuşor Constantinescu, a fost dus în arest, unde va sta 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu, baronl de Constanţa

Nicuşor Constantinescu va sta în arest preventiv următoarele 30 de zile. Baronul PSD s-a întors astăzi din Turcia. De pe aeroport, el a fost preluat şi dus direct la instanţă.

UPDATE  Tribunalul Bucureşti a confirmat mandatul de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJ Constanţa şi a fost dus în arest.

Baronul PSD va rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. 

UPDATE ORA ora 12.10 Baronul de Constana este dus la Tribunalul Bucureşti. Magistraţii trebuie să confirme mandatul lui Nicuşor Constantinescu.

UPDATE ORA 11.50. Nicuşor Constantinescu a ajuns în România, urmând să fie dus de poliţişti la instanţă, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui.

El a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni.

UPDATE ORA 11. 20. Nicuşor Constantinescu se află în avionul care va ateriza la ora 12.45 pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti.

UPDATE ORA 11.00

Radu Mazăre a precizat, joi, la sediul central PSD, că Nicuşor Constantinescu i-a transmis că revine de bunăvoie în ţară.

Primarul Constanţei spune că nu a vorbit cu prietenul său, Nicuşor Constantinescu. „Nu, nu am vorbit, am vorbit doar cu avocatul. Mi-a zis ce v-a zis şi vouă, că cică revine astăzi în ţară. A repurtat o mare victorie DNA şi Justiţia românească cu un om bolnav de cancer".

„Americanii au spus că trebuia să stea să se trateze, procurorii şi Justiţia română au spus că nu contează", a adăugat Mazăre.

După ce i-a expirat viza de şedere în Statele Unite ale Americii, acolo unde a fost operat de cancer la prostată, el s-a dus în Turcia, unde a fost capturat, în baza mandatului internaţional de arestare care a fost emis pe numele lui.

„Vin nesilit de nimeni acasă, mâine, joi 6 noiembrie, la Bucureşti. Statele Unite au respins cererea de extrădare a mea, eu am renunţat la radioterapie, diminuându-mi şansele cu 15% de a nu reveni cancerul de prostată. Am decis să stopez minciunile DNA care susţin că am fugit din România“, a anunţat Nicuşor Constantinescu pe pagina de Facebook. El a mai adăugat că starea sa de sănătate este încă destul de gravă.

„La momentul în care se va da jos din avion va fi preluat de organele de poliţie şi va fi adus în faţa unui judecător la Tribunalul Bucureşti pentru confirmarea mandatului, situaţie în care se va pune practic în executare mandatul de arestare urmând ca noi să discutăm şi celelalte aspecte legate de revocare a mandatului de arestare preventivă întrucât în opinia noastră în contextul în care domnul Constantinescu a revenit în ţară de bună voie este evident că nu se poate susţine că se sustrage procedurilor judiciare“, a declarat Marius Mocanu, avocatul lui Nicuşor Constantinescu.

La începutul lunii octombrie, Radu Mazăre spunea faptul că americanii i-au prelungit viza cu încă trei luni, pentru a continua tratamentul.

Trei dosare penale pe numele lui Constantinescu

Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.


În dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, DNA a cerut instanţei să pună sechestru pe bunurile lui, pentru a fi recuperat prejudiciul, dacă instanţa va stabili definitiv că acesta este vinovat.

Trebuia să vină în ţară pe 2 iulie

În primăvara acestui an, Nicuşor Constantinescu a plecat în SUA pentru a se trata de cancer la prostată, dar judecătorii i-au fixat termen de revenire în ţară pe 2 iulie 2014. Judecătorii au decis arestarea sa, după ce acesta nu a mai revenit. „Nu rezultă din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar că inculpatul se află într-adevăr în starea în care susţine, aprecierile subiective ale medicului D.P. nefiind bazate pe vreun înscris medical care să ateste rezultatele unor analize, absolut necesare în cazul unei infecţii.

Ori, o infecţie nu este diagnosticată printr-o examinare computer tomograf, ci prin analize de sânge, asemenea dovezi nefiind prezentate judecătorului, tot ce a fost prezentat fiind aprecierea medicului în sensul că inculpatul s-ar afla în stare critică, dar stabilă“, se menţionează în motivarea deciziei prin care a fost emis mandat de arestare pe numele baronului.

Vă mai recomandăm:

Unde a dispărut baronul Nicuşor? El spune că e în SUA, autorităţile îl vor da în urmărire internaţională. Un şef din TVR i-a schimbat scutecele

Mazăre, despre baronul Nicuşor Constantinescu: este aşa de periculos, încât americanii i-au prelungit viza

Noua miză a lui Nicuşor Constantinescu: viza de State expiră într-o săptămână



 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare