Un poliţist de 28 de ani, prins beat la volan de colegii săi, în Saturn

0
Publicat:

Un poliţist în vârstă de 28 de ani, aflat în afara serviciului, a fost depistat de colegii săi în trafic, cu o alcoolemie de 1,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Etilotestul a arătat că poliţistul era în stare avansată de ebrietate. Foto arhivă

Un poliţist în vârstă de 28 de ani, aflat în timpul liber, a fost depistat, luni seară, în stare avansată de ebrietate la volan, în staţiunea Saturn, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Incidentul a avut loc în jurul orei 19:00 a zilei de luni, când agenţi de la Poliţia Municipiului Mangalia - Biroul de Siguranţă Rutieră care făceau un control de rutină în trafic au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autoturism care se deplasa pe o stradă din staţiunea Saturn.

Când a fost pus să sufle în etilotest, aparatul a indicat o alcoolemie de 1,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă că bărbatul era în stare avansată de ebrietate. Nu mică le-a fost surpriza agenţilor când, în urma verificării, au constatat că şoferul care s-a urcat beat la volan este poliţist.

„La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 28 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este poliţist, care se afla în timpul liber”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa, care mai precizează că „în cauză se vor efectua verificări prin structura abilitată”.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două