Un fost stareţ al mănăstirii Peştera Sf. Andrei a murit. Înainte de a fi călugăr, părintele a muncit în Combinatul Siderurgic Reşiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Simeon Gana foto: Episcopia Caransebeşului

Părintele a fost printre primii călugări trimişi la Dervent după redeschiderea acestei mănăstiri, în anul 1990. Apoi, pentru o perioadă de timp, a fost stareţul mănăstirii Peştera Sfântului Apostol Andrei.

Părintele Simeon Gana a murit pe 24 septembrie, la vârsta de 76 de ani. 

Într-un comunicat publicat de Episcopia Caransebeşului, preluat de la protosinghelul Andrei Radu / Claudiu Românu, este prezentată pe scurt biografia celui care a făcut parte din grupul primilor călugări care au animat mănăstirea Dervent, la redeschiderea ei în anul 1990. 

Părintele rămâne cunoscut pentru dobrogeni şi pentru activitatea sa de la Peşterea Sfîntului Andrei, unde a fost pentru o perioadă stareţ.

Conform sursei citate, „Simeon Gana s-a născut la data de 29 aprilie 1945 în satul Coşava, comuna Curtea, judeţul Timiş, fiu al binecredincioşilor Gana Ivante şi Ileana, fiind penultimul fiu din totalul de opt fraţi – trei fete şi cinci băieţi. A absolvit, la Reşiţa, şcoala profesională de prelucrare a materialelor prin aşchiere şi a lucrat în Combinatul Siderurgic de la Reşiţa până în anii ’80, când a hotărât să intre în Mănăstirea „Cocoşu” din judeţul Tulcea, acolo unde a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah, primind numele de călugărie Sava, în cinstea Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit din Palestina.

În anul 1990, s-a redeschis Mănăstirea „Dervent”, iar după trecerea la cele veşnice a părintelui stareţ arhimandrit Elefterie Mihail, la această mănăstire a venit un grup de monahi, printre care s-a aflat şi părintele Sava, care a primit ascultarea de econom.

La 20 iulie 1993, a fost numit stareţ la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa. Cu multă osârdie, a ridicat paraclisul din incinta mănăstirii şi a pus fundaţia la Biserica mare „Katholikonul”, dar din motive de sănătate, la recomandarea medicilor, a plecat la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ, în anul 1995, primind ascultarea de econom la Schitul „Sfânta Teodora de la Sihla” – Codrii Paşcanilor, până în anul 1996.

La 8 martie 1996, împreună cu câţiva ucenici, părintele a venit la Schitul „Almăj – Putna” din comuna Prigor, satul Putna, judeţul Caraş-Severin. Prin istovirea lor şi contribuţia oamenilor de bună credinţă, s-a realizat construcţia unui paraclis de vară, a corpului de chilii, a paraclisului de iarnă şi a unui sector agro-zootehnic, pe un teren aflat în apropierea schitului. Cu multă trudă, dar şi bucuria întoarcerii în Banatul natal şi nădejdea că poate să lucreze în „via Domnului” pentru mântuirea celor din mijlocul cărora a ieşit, bănăţenii dragi, a primit în anul 1999, la ridicarea schitului la rang de mănăstire, distincţia de singhel, iar în anul 2010, la sfinţirea picturii din biserică şi târnosirea ei, a fost hirotesit întru protosinghel.

Îndelunga osteneală pentru ridicarea bisericilor din Dobrogea, Moldova şi Banat, şi-a pus amprenta asupra sănătăţii părintelui, care, pe măsură ce se finaliza şantierul de la Putna, a slăbit pe zi ce a trecut. Ultimii trei ani au fost o „Golgotă” pentru Sfinţia Sa, dar cu multă răbdare şi dragoste a urcat-o. A avut mulţi fii duhovniceşti din toate regiunile ţării, pe unde a trecut, a lucrat şi a povăţuit duhovniceşte.”

Citeşte şi: 

Cum supraveghea Securitatea traseul Ceauşeştilor prin Capitală. Disperarea românilor de a ajunge în Vest

Incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Constanţa a ajuns la 3.58 la mia de locuitori. Accesul în săli de teatru, restaurante, săli de fitness, limitat la 50% din capacitate

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO