Un bărbat a murit după ce și-a dat foc la marginea unei păduri de pe DN 39, în Constanța

0
Publicat:

Un bărbat s-a autoincendiat la marginea unei păduri de pe DN 39, potrivit replicaonline.ro.  Echipajul de intervenție sosit la locul incidentului după un apel la 112 l-a găsit carbonizat.

Echipahe ISU. FOTO IGSU

Poliția municipiului Constanța – Secția 5 Poliție a fost sesizată joi, 1 iunie, în jurul orei 14.25, cu privire la faptul că, pe DN 39, o persoană s-ar fi autoincendiat.

La locul indicat s-au deplasat pompierii ISU Dobrogea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj de poliție.

Echipele de intervenție au identificat, într-o lizieră situată între comunele Cumpăna și Agigea, cadavrul carbonizat al unui bărbat, de 41 de ani.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și urmează să stabilească împrejurările exacte în care și-a pierdut viața bărbatul.

Anul trecut, o femeie de 70 de ani din Argeş a ajuns la spital după o tentativă de suicid. Pensionara s-a autoincendiat în grădina casei.

Tot anul trecut, o femeie din Piteşti şi-a dat foc de supărare, după o neînţelegere în familie. Soţul este cel care a intervenit şi amândoi au ajuns la spital, cu arsuri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă