Un bărbat a fost înjunghiat de prietenul de pahar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a intervenit într-un scandal izbucnit între doi bărbaţi. După ce au consumat împreună alcool, s-au certat şi apoi unul dintre ei a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat pe celălalt.

În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Seimeni se află un bărbat care a fost înjunghiat.

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, de 35 de ani, din oraşul Cernavodă, care prezenta o plagă înjunghiată în zona claviculei. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul bănuit că ar fi comis fapta, în vârstă de 29 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale, având o fractură de umăr. După ce au primit îngrijiri medicale, cei doi bărbaţi nu au rămas internaţi.

Oamenii legii au stabilit că cei doi bărbaţi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar apoi între ei a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul de 29 de ani l-a înjunghiat cu un cuţit pe cel de 35 de ani, acesta lovindu-l pe primul cu un obiect contondent.  

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat