Turiştii care vin pe litoral în minivacanţa de Paşte se pot vaccina fără programare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de vaccinare din Pavilionul Expoziţional Constanţa foto: Călin Gavrilaş

Prefectura Constanţa a anunţat că au fost realizate două fluxuri de vaccinare dedicate turiştilor care vor veni în aceste zile pe litoral.

Turiştii care vor veni pe litoral în perioada 30.04 - 03.05 vor avea două fluxuri de vaccinare dedicate la dispoziţie în centrul din Pavilionul Expoziţional Constanţa, unde se pot imuniza împotriva SARS-CoV-2, fără o programare prealabilă, doar în baza cărţii de identitate.

„Turiştii fie vor putea efectua rapelul (dacă se încadrează în perioada celei de-a doua doze), fie vor putea face prima doză a vaccinului, urmând ca rapelul să îl primească la un centru din judeţul de reşedinţă.

Menţionăm că vaccinul folosit pentru imunizare, la prima doză, este cel dezvoltat de Pfizer - BioNTech, iar persoanele care vor efectua rapelul, vor primi o doză din vaccinul cu care au început schema de imunizare”, transmite Prefectura Constanţa.

În acest moment, judeţul Constanţa are 56 de fluxuri în 16 centre de vaccinare, 34 dintre fluxuri aflându-se în cel mai mare centru regional, cel organizat în Pavilionul Expoziţional Constanţa. Aici, zilnic, se pot vaccina până la 2.800 de persoane. La momentul de faţă, în judeţul Constanţa s-au efectuat 231.004 doze.

Citeşte şi:

Un constănţean aşteaptă de trei luni un răspuns din partea primăriei. „Sunt altele şi mai vechi”

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie