Trucuri de înfrumuseţare ale femeilor în Antichitate. Cum îşi riscau viaţa pentru cochetărie frumoasele din Tomis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte obiecte care ajutau femeile din Antichitate să se facă mai frumoase sunt expuse pe perioada lunii martie la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa.

Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa deţine în inventar un recipient pentru păstrarea cosmeticelor sau a bijuteriilor, trei unguentarium-uri din sticlă (n.r. - flacoane utilizate pentru păstrarea substanţelor cosmetice uşor volatile).

În inventarul muzeului se mai află şi alte ustensile specifice procesului de înfrumuseţare: doi piepteni din perioade istorice diferite - unul roman timpuriu, iar celălalt bizantin -, dar şi o oglindă de mână. 

Obiectele cu o valoare inestimabilă au fost descoperite în urma săpăturilor efectuate de arheologii constănţeni în oraşul lui Ovidius. Ele se încadrează între secolele I înainte de Christos şi III după Christos. 

De multe ori, femeile şi-au riscat sănătatea folosind cosmetice făcute din arsenic, plumb şi chiar mercur, mixturi care se dovedeau toxice şi chiar mortale, chiar dacă promiteau să le aducă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, scrie Historia.

În culturile antice, femeile puteau să-şi adauge roşu pe faţă prin transformarea anumitor minerale în pudră. Alte minerale erau folosite pentru a colora pleoapele şi a vopsi părul.

Vechii egipteni foloseau cosmeticele pe scară largă. Unele foloseau khol pentru a trasa conturul ochilor. Această substanţă era obţinută din amestecul sulfatului de plumb cu migdale calcinate, cupru, zgură şi alte ingrediente. Chiar şi femeile sărace îşi machiau ochii în vechiul Egipt. Pe de altă parte, producţia de cosmetice din vechea Romă era asigurată de sclave care erau cunoscute sub numele de Cosmetae (vezi Juvenal, Satire, VI, 476).

Chinezii sunt cei care au inventat vopsirea unghiilor. Mai întâi cu gumă arabică, gelatină şi ouă, cam cu 3.000 de ani înainte de Hristos. Culorile folosite indicau clasa socială: dinastia Chou – auriu şi argintiu, dinastiile următoare – roşu sau negru. Claselor de jos le era interzisă vopsirea unghiilor în culori strălucitoare.

În Japonia, gheişele foloseau rujuri obţinute din strivirea petalelor de şofrănel cu care îşi colorau identic atât buzele, cât şi pleoapele. Baza de machiaj era constituită dintr-o versiune mai diluată a cerii pe care o utilizau luptătorii de sumo. Peste ea se aplica pudra de orez. Contururile roşii subliniau atât ochii cât şi nasul. Ohaguro (vopsirea dinţilor în negru) avea loc în cadrul ceremoniei Erikae în cadrul căreia gheişa novice devenea independentă. Curtezanele foloseau, de asemenea, găinaţul de pasăre pentru a obţine culori mai deschise.

Oglindă din antichitate FOTO Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa

Vă mai recomandăm:

Cea mai cunoscută unitate de măsură din istoria României, expusă la muzeu. Cum arată celebra oca a lui Cuza

Jucării pentru copii în urmă cu 2.000 de ani. Cum funcţiona zornăitoarea, relicva găsită miraculos în ruinele Tomisului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție