Trei turci au încercat să intre în România cu vize falsificate. Şi trei afgani s-au ascuns printre butoaie cu ulei pentru a păcăli Poliţia de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Poliţia de frontieră

Cei trei cetăţeni turci au fost depistaţi într-un autocar care efectua transportul pe ruta Turcia-România. Cu o seară înainte, poliţiştii de frontieră au prins şi trei afgani care încercau să intre fraudulos în ţara noastră.

În ziua de Crăciun, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua transport regulat pe ruta Turcia – România.

„Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, în documentele prezentate pentru controlul de frontieră de trei cetăţeni sex masculin din Turcia, cu vârste cuprinse între 27 şi 21 ani, vize care nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond, acestea fiind false”, transmite Poliţia de Frontieră.

Cei trei turci sunt acum cercetaţi pentru trecere ilegală a frontierei de stat,  fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

În seara de Ajun, pe 24 decembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, trei cetăţeni afgani care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, ascunşi în remorca unui autocamion.

TIR-ul era condus de un cetăţean ucrainean, şi era încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu ulei de motor, din Turcia pentru Ucraina.

„În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră români, împreună cu poliţiştii de frontieră bulgari, în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi trei cetăţeni străini. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 26 de ani”, spun poliţiştii de frontieră.

Ca urmare a celor constatate, persoanele respective au fost preluate, în baza  Acordului de readmisie între România şi Republica Bulgaria, de către autorităţile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Totodată, împotriva cetăţeanului ucrainean, şoferului mijlocului de transport, s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani.

Vă recomandăm şi: 

Acces liber la petrecerea de Revelion organizată de Primăria Constanţa. Vor fi şapte minute de focuri de artificii

Dobrogea sălbatică şi misterioasă, văzută de un pasionat explorator. Imagini extraordinare dintr-un viitor film | VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €