Tradiţii şi obiceiuri de Lăsatul Secului, la intrarea în Postul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Cu o zi înainte de începutul Postului Naşterii Domnului, credincioşii ortodocşi „lasă secul”. Obiceiul diferă de la o zonă la alta a ţării.

În calendarul ortodox, pe 14 noiembrie, este consemnat lăsatul secului, sintagmă ce semnifică lăsarea obiceiurilor lumeşti înainte de intrarea în post. Conform tradiţiei, creştinii se adună în această zi la mese pline cu alimente şi băuturi care vor fi interzise în perioada Postului Naşerii Domnului.

Postul Crăciunului aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Cele 10 porunci, scrise de către Dumnezeu pe table de piatră. Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei.

Tradiţiile legate de „Lăsata Secului” diferă de la o zonă la alta a ţării. Toate au în comun ideea de masă festivă la care se adună familia, rudele sau prietenii.

În Bărăgan, de exemplu, un vechi obicei ne spune că de lăsatul secului trebuie strânse toate oasele şi resturile de mâncare într-o faţă de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”, menţionează specialiştii de la Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa. Se crede că practicând acest obicei vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele.

În ziua de lăsata secului, gospodarii din Bărăgan mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Finii vin la naşi fără a fi chemaţi, cu plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. Ei îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masa. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.

O altă tradiţie legată de ziua de 14 noiembrie, spune că femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes deoarece, dacă face asta, respectiva gospodină va fi lovită de rele şi de boli. De asemenea, de lăsatul secului, dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii.

Un obicei des întâlnit în satele din Ardeal, dar nu numai, este cel ca în ziua dinainte de începerea Postului Crăciunului femeile să spele toate vasele în care au pregătit bucate „de dulce”, astfel ca acestea să poată fi folosite pentru mâncare de post pe care o vor pregăti timp de 40 de zile.

Simion Florea Marian, în lucrarea „Sărbătorile la români”, vorbeşte despre un alt obicei întâlnit în Muntenia şi Dobrogea: „baterea alviţei”. „Baterea alviţei  este o datină care se face totdeauna în ziua de Lăsatul secului şi care e uzitată mai cu seamă între copiii din Muntenia. Leagă o sfoară de o grindă, în dreptul mesei sau în alt loc undeva; de capătul sforii leagă un cocoloş bun de alviţă, şi apoi toţi copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate ca să poată prinde cocoloşul de alviţă. Unul poartă sfoara de jur împrejur pe la toţi şi, când se apropie boţul de alviţă pe la gurile lor, ei se răpăd asupra lui ca să-l prindă, căci care-l prinde a lui este toată alviţa aceea.”

Postul Crăciunului este un post destul de uşor, fiind un post al bucuriei, deoarece la finalul lui se va naşte pruncul Iisus. De aceea Biserica a rânduit mai multe zile în care credincioşii au dezlegare la peşte: zilele de sâmbătă şi duminică din perioada 21 noiembrie - 16 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea în biserică Maicii Domnului (21 noiembrie), Sf. Apostol Andrei (30 noiembrie), Sf. Nicolae (6 decembrie), precum şi în zilele de 3, 4, 13 şi 18 decembrie când se cinstesc sfinţi mai importanţi în Ortodoxie.

Pe aceeaşi temă:

Cum ne pregătim pentru Postul Crăciunului. De ce copiii nu trebuie să aibă restricţii

Ce semnificaţii religioase au numele arhanghelilor Mihail şi Gavriil. Sunt printre cei mai puternici sfinţi din calendar

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi