Tânără din România, câştigătoare a unei burse MBA la prestigioasa universitate Stanford. Sevda Memet este medic rezident din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără româncă, absolventă a Facultăţii de Medicină de la Universitatea Ovidius din Constanţa, a fost admisă la o bursă MBA (Master of Business Administration) la prestigioasa Universitate Stanford din SUA.

Sevda Memet a fost admisă într-un program inaugural Knight-Hennessy, înfiinţat de John Hennessy, fostul preşedinte al Universităţii Stanford şi actualul preşedinte Alphabet (compania care deţine Google) şi de Phil Knight, fondatorul Nike. 

Ea va urma masteratul în Administrarea Afacerilor la Stanford Graduate School of Business, considerat cel mai bun program de MBA din lume.

Ca rezident în departamentul Hematologie-Oncologie şi Boli Rare de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Sevda Memet se specializează în Oncologie şi doreşte să creeze primul sistem oncologic din România axat pe medicină integrată şi pe testări genetice avansate.

Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, absolvent al Universităţii Stanford, i-a trimis Sevdei o scrisoare de felicitare: „Este o realizare extraordinară să câştigi această bursă prestigioasă şi extrem de competitivă”. Sevda se numără printre cei 49 bursieri aleşi dintre cele 3.601 aplicaţii din toată lumea.

Sevda Memet a fost permanent un produs de excepţie al şcolii româneşti. Ea a studiat la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, fiind laureată a concursurilor NASA. Sevda este sora lui Elif Memet, altă tânără strălucită din Constanţa, care a studiat la acelaşi liceu şi apoi a urmat la Universitatea Columbia. Elif a fost eleva de liceu din România invitată de administraţia Obama la Casa Albă, în urma câştigării unui concurs mondial de eseuri. 

Surorile Sevda şi Elif Memet Sursa Facebook EM

Pe aceeaşi temă: 

Eleva din Constanţa la Casa Albă. Fragmente din eseul care i-a adus lui Elif Memet o invitaţie la Washington

Elevă din Constanţa invitată la Casa Albă pentru că a scris cel mai bun eseu din Europa

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort