SUA extind operaţiunile de la Mihail Kogălniceanu, cu aeronave şi până la 1.600 de militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu, respectiv dislocarea unor elemente ale unei unităţi de infanterie marină şi a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600.

Aceste informaţii sunt cuprinse într-o scrisoare transmisă de către preşedintele Traian Băsescu în 27 martie Parlamentului.

Şeful statului informează Legislativul că, în baza legii 291/2007 privind forţele armate străine de pe teritoriul României, a aprobat propunerile premierului referitoare la solicitările părţii americane.

Preşedintele Băsescu informează că Ambasada SUA la Bucureşti a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru extinderea operaţiunilor actuale la aerodromul Mihail Kogălniceanu.

Băsescu menţionează că solicitarea Ambasadei SUA se referă la dislocarea la aerodromul Mihail Kogălniceanu a unor elemente ale unei unităţi de infanterie marină denumită „Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR)", cu până la 600 de militari, precum şi cu "un număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea minisunilor specifice".

Conform sursei citate, prin dislocarea elementelor menţionate, numărul total al militarilor americani destinaţi pentru operaţiunea temporară pe aeroportul Kogălniceanu în sprijinul operaţiunilor de transport multimodal International Security Assitance Force (ISAF) şi Enduring Freedom (OEF), precum şi pentru misiunile specifice ale unităţii de infanterie marină SP MAGTF-CR este de maximum 1.600 de militari.

Legea 291/2007 prevede că înfiinţarea pe teritoriul României a unor comandamente ori baze militare străine sau reprezentanţe militare ale unor organizaţii internaţionale se face cu aprobarea Parlamentului.

Potrivit actului normativ, intrarea şi staţionarea forţelor armate străine în România sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, potrivit angajamentelor asumate de România prin tratate internaţionale, se aprobă de către Preşedintele României la propunerea primului-ministru, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Preşedintele României informează Parlamentul despre decizie, în termen de 5 zile de la luarea acesteia, iar dacă Parlamentul este în vacanţă, de la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, după caz.

În situaţia în care aceste activităţi nu se execută în baza prevederilor unor tratate internaţionale la care România este parte, Preşedintele României solicită încuviinţarea Parlamentului.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a afirmat, la 17 noiembrie 2013, la Constanţa, că baza de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan.

„Vorbind despre Mihail Kogălniceanu, România ne-a permis cu generozitate să utilizăm în mod extins unităţile sale pentru transportul trupelor şi echipamentului spre şi dinspre Afganistan. Pe măsură ce se apropie retragerea trupelor ISAF din Afganistan, Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan", a declarat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, cu ocazia unei recepţii organizate la bordul navei Mount Whitney, potrivit Mediafax.

Militarii americani din Joint Task Force East s-au instalat, în vara anului 2010, în noua bază în valoare de 50 de milioane de dolari din oraşul Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, care poate găzdui 1.600 de militari.

Şeful Biroului de relaţii publice al Joint Task Force East, locotenent-colonelul Daniel Herrigstad, a anunţat, în noiembrie 2009, că baza militară poate găzdui până la 1.600 de militari din cadrul trupelor terestre, forţelor aeriene şi navale şi va fi folosită în comun de militarii români şi americani.

„Este o bază românească, dar sponsorizarea este din fonduri americane. Unitatea aparţine ţării-gazdă, iar noi o folosim în baza acordurilor guvernamentale", a precizat Herrigstad.

La construirea bazei au muncit peste 1.200 de constructori, din care mai mult de jumătate au provenit de la firme româneşti, fosta bază a Brigăzii Mecanizate 34 devenind una dintre cele mai moderne baze militare proiectată şi dotată conform standardelor militare ale SUA. Fostele clădiri, cu câteva excepţii, au fost demolate, iar în locul lor au fost ridicate dormitoare, o capelă militară, săli de sport, magazine, o cantină cu capacitatea de 2.500 de locuri, o sală de sport, terenuri de fotbal şi baseball şi o sală de cinema.

Vă mai recomandăm:

FOTO Marea retragere americană. Mii de soldaţi din Afganistan trec pe la baza aeriană Kogălniceanu în drum spre casă

Centru de tranzit al pasagerilor, inaugurat de americani la baza aeriană Mihail Kogălniceanu

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”