Spital de pe litoral, închis de un baron local. Medicii ortopezi de la Eforie Sud sunt daţi afară, fără ofertă de transfer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea spital de ortopedie din ţară, care a funcţionat din 1908 la Eforie Sud, a fost închis de Consiliul Judeţean. Medicii au fost concediaţi pentru că nu există posturi pentru ei la clinica modernă din Spitalul Judeţean.

Şase reputaţi medici constănţeni din domeniul ortopediei au fost trimişi în şomaj. Se întâmplă la Eforie Sud, unde administraţia judeţului a decis desfiinţarea Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală (SOTRM,) pe motivul reorganizării sistemului sanitar.

Din această vară, SOTRM a fost transformat în secţie exterioară Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Speriat de perspectivă, o parte din personalul medical şi-a cerut transferul, iar luni, 2 decembrie, nucleul care a rămas pe baricade a primit preaviz.

Asistentele au fost anunţate că au opţiunea unui post la care trebuie să se prezinte la o dată anume, în timp ce doctorii au fost înştiinţaţi că Spitalul Judeţean nu are locuri pentru ei, astfel că, până la finele lunii, au timp să-şi caute de lucru. În preaviz este specificat că pentru ei nu există în posturi „pe măsura pregătirii universitare şi profesionale“.

Medic adus de la Bucureşti

Spitalul din Eforie Sud a fost lăsat să moară, în timp ce Consiliul Judeţean pregătea ultramodernizarea Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din Spitalul Judeţean, pentru care a alocat 10 milioane euro. Aici a fost adus şef doctorul Alexandru Octavian Şerban de la Spitalul Floreasca din Bucureşti, medic curant şi prieten apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Medicul Şerban a venit împreună cu echipa sa de la Floreasca, completând astfel schema de personal.

„Falimentarea spitalului de la Eforie Sud a fost minuţios pregătită. Timp de 10 ani, Consiliul Judeţean Constanţa nu s-a implicat în nici un fel în menţinerea stării spitalului, nemaivorbind de îmbunătăţirea acesteia. Sanatoriul de la Eforie nu şi-a întrerupt activitatea nici pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost mutat la Brebu, lângă Doftana, între anii 1941 şi 1944, pentru că litoralul românesc era ameninţat cu invazia. Dar iată, acum, mai-marii judeţului Constanţa au reuşit distrugerea acestui spital care vindeca pacienţi din toată ţara“, arată dr. Toma Cucu, medic primar, unul dintre specialiştii puşi pe liber.

„Consiliul Judeţean Constanţa nu doreşte să facă nimic cu terenul de acolo. Nici să facă vile, nici să le ia Nicuşor Constantinescu şi cu Mazăre acasă. Că dacă voiam să facem acest lucru, îl făceam de mult, de când sunt preşedintele Consiliului Judeţean“, a fost replica preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

SOTRM Eforie Sud este al doilea spital de acest profil din ţară, după Spitalul Foişor din Bucureşti. A fost înfiinţat în 1908, sub patronajul Principesei Maria, pe un teren împădurit de 17 hectare situat chiar pe faleza din Eforie Sud. Din 2004, de când a fost preluat de Consiliul Judeţean Constanţa, în spital nu s-au mai făcut investiţii din banii judeţului. Singurele lucrări de întreţinere şi dotare au fost făcute din sponsorizări, fonduri proprii şi de la Ministerul Sănătăţii.

Miza imobiliară

Având în vedere că spitalul are hectare de teren pe faleza din Eforie Sud, interesul desfiinţării acestuia poate avea o explicaţie. Medicii care opun rezistenţă sunt siguri că miza acestei distrugeri este pur imobiliară. După iminentul proces de descentralizare al Sănătăţii, Consiliul Judeţean Constanta va avea acces deplin asupra acestei proprietăţi. „Invocând bunul mers al sistemului sanitar, CJC va putea face orice va vrea cu cele 17 hectare de teren împădurit pe malul mării“, spun medicii de la Eforie.

Vă mai recomandăm

Să tot trăieşti în România! Ţara care îşi trimite medici reputaţi în şomaj

Descentralizarea taie şi ultima speranţă a medicilor de la Spitalul de Ortopedie Eforie Sud

Suferinţele celui mai mare spital din sud-estul ţării

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză