Şeful pompierilor care au acţionat la restaurantul Beirut: „Dacă mă simt vinovat? Depinde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maiorul Vlăduţ Ion, prim-adjunctul comandantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, a condus operaţiunea de stingere a incendiului de la restaurantul Beirut din Constanţa.

Invitat la o emisiune realizată de Antena 1 Constanţa, maiorul Ion a dat detalii despre controalele efectuate la restaurantul Beirut. Ultimul a fost realizat de ISU la finele anului 2010.

„Ei şi-au schimbat locaţia între timp, sunt zeci de mii de agenţi economici în Constanţa, iar noi acoperim aceste controale tematice cu un efectiv sub 30 oameni. Ne-am propus ca măcar o dată la 5 ani să efectuăm câte un control tematic la fiecare societate. Nu există un termen la care trebuie să controlăm din nou un agent economic“, a explicat maiorul.

Întrebat dacă este împăcat că a făcut tot ce a trebuit în acest caz, prim-adjunctul comandantului ISU Dobrogea a simţit nevoia să nuanţeze.

„Sunt două perspective: unul profesional şi unul personal. Profesional sunt împăcat că am reuşit să salvăm alte lucruri. Dar personal, ca părinte, nu sunt împăcat. N-aş putea să suport durerea părinţilor acelor fete.

Dar încerc să separ planurile. Este important la ce oră au murit fetele. Dacă au murit înaintea de venirea noastră, nu mai avea rost să risc viaţa unui servant“, a mai spus maiorul Vlăduţ Ion.

Cântăreaţa Nicoleta Ioana Cengher şi dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu au murit în incendiul devastator de la restaurantul Beirut, fiind surprinse de flăcările mistuitoare pe când se aflau în vestiarul de la etaj.

Vă mai recomandăm

Fetele de la Beirut au murit îmbrăţişate

Rezultatele necropsiei. Fetele de la Beirut au murit intoxicate cu monoxid de carbon

Mama solistei Nico: „În seara incendiului, barmanul a fost înlocuit, iar fetelor le-a fost servit un ceai“

VIDEO „Acum să vezi foc ;)“ Ultima postare de pe Facebook a artistei Nico. Tânăra era cântăreaţă la restaurantul Beirut

FOTO VIDEO Nicole, una dintre tinerele moarte în incendiul de la Beirut, recunoscută după cercei şi inele

VIDEO Micky Bellydance, tânăra moartă în incendiu: „Să mergi cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât să mergi pe lumină singur“

VIDEO Micky Bellydance, dansatoarea de la Beirut, va fi înmormântată în rochie de mireasă

Nicolle, artista care a supravieţuit incendiului de la Beirut, în stare critică

VIDEO Clipul de promovare a restaurantului Beirut, realizat cu exact un an înainte de dezastru. În imagini apar dansatoarele exotice, care erau atracţia localului

Dosare penale şi angajaţi fără contracte. Anchetă la sânge a autorităţilor la Restaurantul Beirut, unde au murit trei tinere

UPDATE FOTO VIDEO Incendiu devastator la Restaurantul Beirut şi Legendary Pub. Trei artiste au murit carbonizate. Alte patru persoane au fost grav rănite

FOTO Ce a mai rămas din Restaurantul Beirut. Relatarea unui martor, membru al trupei care cânta la Legendary Pub

Prima lumânare şi flori de primăvară la locul tragediei de la Restaurantul Beirut

VIDEO Sorin Lucian Ionescu, martor: „Ardem ca şobolanii la Legendary Pub!“

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea