Se inaugurează galeria de artă „Virgil Coman“ în pasajul pietonal din zona magazinului Tomis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul pietonal

Vineri, 22 septembrie, are loc inaugurarea oficială a Galeriei de Artă Virgil Coman în pasajul pietonal din zona magazinului Tomis.

Proiectul Galeria de Artă  din pasaj „Virgil Coman“ a debutat în luna martie 2017, cu solicitarea înaintată către Primăria oraşului Constanţa pentru o colaborare culturală şi o regândire arhitecturală/artistică  a pasajului pietonal din zona magazinului Tomis, fără a  se schimba destinaţia iniţială de tranzitare a pietonilor şi cu  lansarea apelului cultural către elevii Colegiului Naţional de Arte Regina Maria, Constanţa, de a realiza proiecte de design, arhitectură şi artă monumentală vizând imaginea pasajului –galerie.

În luna mai 2017 a avut loc vernisajul expoziţiei  „Galeria de Artă Virgil Coman”, care s-a desfăşurat la  Biblioteca Judeţeană “Ioan N. Roman”, Constanţa. Expoziţia „Galeria de Artă Virgil Coman” a însumat lucrări/propuneri de viziune asupra organizării spaţiului pietonal fiind realizate de elevii Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria" Constanţa , sub îndrumarea profesorilor Irina Filip, Oana Gardon şi Beşcucă Andrei. 

Lucrările au fost supuse selecţiei, iar opera câştigătoare constituie proiectul transpus în realitate pentru realizarea  “Galeriei de Artă Virgil Coman”, artiştii câştigători fiind Ingrid Enache, Alexandra Dumitrana, Diana Vâlceanu şi Cristina Creţu, coordonator profesorul  Oana Gardon.

Proiectul Galeria de Artă  din pasaj “Virgil Coman” are ca obiectiv general diversificarea ofertei culturale constănţene, prin crearea unui spaţiu expoziţional neconvenţional, stimularea participării active a cetăţenilor la viaţa artistică şi promovarea instituţiilor de cultură şi a artiştilor.

 În final, acest proiect a fost realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi susţinut de mulţi prieteni ai lui Virgil Coman şi ai Asociaţiei Culturale Wild Art.

Virgil Coman era născut la 24 decembrie 1973, la Medgidia. A murit la 5 august 2016. Urmase cursurile Şcolii Generale nr. 7 şi ale Grupului Şcolar Materiale de Construcţii. Era licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Administrative, specializarea Istorie, Universitatea Ovidius Constanţa - promoţia 1997 şi absolvent de studii aprofundate în Istorie, specializarea Istoria şi civilizaţia zonei Mării Negre de la modernitate la contemporaneitate, Universitatea Ovidius Constanţa - promoţia 1998.

Şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale era doctor în Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie, cu teza de doctorat „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii”. 

Înainte de a ajunge la conducerea Arhivelor Naţionale, Virgil Coman a fost profesor. Cariera în domeniul pedagogic a început-o în 1997, ca profesor titular la Catedra de Istorie - Geografie - Socio-Umane, din cadrul Grupului Şcolar Ioan N. Roman Constanţa, pe care a condus-o până în 2003.

Virgil Coman este autor şi coautor al unor albume şi volume de documente şi a organizat sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniul istoriei, materializate prin publicarea unor studii şi articole în culegeri de studii şi reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mai multe confederaţii sindicale vor protesta miercuri în faţa Guvernului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Lucian Blaga - 130 de ani de la naştere”. Ce valoare nominală are și care e prețul de vânzare