Se fură ca-n codru la marginea Constanţei. Oamenii sunt disperaţi: „Ne vom face singuri dreptate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O zonă aflată în plină dezvoltare, cu zeci de case în construcţie, este călcată de hoţi aproape în fiecare seară, în ultimele zile. Deşi oamenii apelează la autorităţi, în noaptea următoare hoţii apar din nou.

Mai multe persoane care îşi construiesc case la marginea municipiului Constanţa, în zona străzii Romaniţei, s-au trezit că au fost călcaţi de hoţi în timpul ultimelor nopţi.

Deşi unii dintre aceştia aveau sisteme de supraveghere video, se pare că hoţii cunosc foarte bine zona astfel încât au reuşit să le întrerupă sau să distrugă stâlpii pe care sunt instalate camerele. Peste 20 de proprietăţi, aflate în construcţie, au fost sparte în ultimele nopţi, spun oamenii din zonă.

Marius Dumitrescu a cumpărat anul trecut un teren pe strada Romaniţei pentru a-şi construi o casă. Terenul este împrejmuit, iar proprietarul a instalat şi un sistem de supraveghere video. În noaptea de 8/9 aprilie, la ora 0.30 sistemul a căzut brusc, iar din magazia pe care o avea acolo hoţii i-au furat tot.

„Din cauza pandemiei nu am plecat noaptea acolo, am mers dimineaţa şi am văzut că am fost călcat de hoţi. Pagubele, la o primă estimare depăşesc 10.000 de lei. Au sărit gardul prin spatele curţii şi au tăiat toate cablurile de la camerele video. Au furat sistemul de supraveghere, acumulatorii, trusele de scule, un flex, o roabă, panouri fotovoltaice, două bazine de 1 metru cub fiecare. E clar că ştiu foarte bine zona”, spune omul. În aceeaşi noapte, hoţii au spart şi o altă proprietate de pe aceeaşi stradă.


Hoţii au pus la pământ stâlpii pe care erau montate camerele de supraveghere

La o altă adresă hoţii au furat tot fierul beton necesar construirii casei, la alte proprietăţi au furat o pompă de apă, generatoare, panouri solare, diferite scule folosite în construcţii, aparate de sudură şi orice găsesc prin curţi sau clădiri.

Oamenii sunt intrigaţi de faptul că hoţii fură, în multe cazuri, şi câinii pe care îi au în curţi pentru a păzi bunurile. De exemplu, într-o curte erau 7 câini, iar trei dintre ei au dispărut după ce proprietatea a fost călcată de hoţi (lanţurile au fost tăiate). Ceilalţi au fost găsiţi bătuţi, plini de sânge. „Probabil fură şi câinii pentru a-i folosi pentru antrenamentul unor câini de lupte”, spun oamenii care sunt siguri că hoţii acţionează într-o „gaşcă mare”.

De asemenea, proprietarii susţin că poliţia a fost la faţa locului, a prelevat probe, dar ar fi spus că în perioada aceasta (situaţia de urgenţă n.red.) nu vor putea face mare lucru. De aceea, păgubiţii vor să se organizeze în patrule care să păzească, mai ales noaptea, zona. „Ideea este că, dacă facem acest lucru, riscăm să fim amendaţi în baza ordonanţelor militare. Este unica noastră soluţie: să ne facem singuri dreptate. Toată lumea este frustrată”, afirmă Marius Dumitrescu.

IPJ Constanţa declară că au înregistrate 4 plângeri până acum şi că au deschis dosare de cercetare penală.

Hoţii pătrund pe proprietăţile oamenilor FOTO: Marius Dumitrescu

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Bărbatul care s-a spânzurat în arestul Poliţiei a fost declarat mort

Bărbatul care a aruncat în aer un bancomat, la finalul lunii februarie, reţinut de poliţişti

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online