Scafandru de luptă de la Forţele Navale, rănit în timpul unui exerciţiu. A căzut de la înălţime pe fregata Regele Ferdinand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scafandru de luptă a fost rănit, joi, 21 septembrie, în timpul unui exerciţiu efectuat în largul Mării Negre. El a căzut de la înălţime pe când cobora în rapel, din elicopter, pe puntea fregatei „Regele Ferdinand“.

Un scafandru de luptă din Forţele Navale Române a căzut în timpul unui antrenament pe mare, efectuat pe fregata Regele Ferdinand.

„Militarul s-a accidentat prin cădere joi, 21 septembrie, pe timpul executării unor antrenamente de inserţie prin procedeul <fast rope> (coborâre în rapel), executat într-un raion maritim“, se arată într-un comunicat transmis de Forţele Navale Române. 

Militarului i s-a acordat ajutor medical la faţa locului, după care a fost transportat cu un elicopter IAR-330 PUMA Naval la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, pentru primele investigaţii medicale. 

Ulterior, medicii au decis transferarea militarului la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ din Bucureşti, pentru investigaţii medicale complete şi tratament de specialitate. 

Transportul a fost asigurat, în cursul după-amiezii, de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române.

Militarul este conştient şi se află în stare stabilă - precizează Forţele Navale Române.

Comandantul unităţii a numit o comisie pentru cercetarea cauzelor producerii evenimentului. 


Coborâre în rapel la Ziua Marinei Foto Gabriel Botezatu

Pe aceeaşi temă: 

Prima femeie scafandru care a făcut un salt din elicopter. Gabriela Olaru a fost vedeta zilei de 15 august 1967

Exerciţii comune între un distrugător britanic şi o fregată românească. Doi ofiţeri români vor fi ambarcaţi, timp de o săptămână, la bordul distrugătorului
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate