Runia Elena Hânză, mica balerină constănţeană, s-a întors din Croaţia cu două trofee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Runia, pe scenă

De curând, Constanța este din nou pe lista campionilor la balet clasic și contemporan. Recent întoarsă din Croația, de la Concursul Internațional Dance Star World Tour, Runia Elena Hânză a câștigat doua trofee – locul I la secțiunea dans contemporan și locul II la balet clasic.

Mica balerină  constănțeancă în varstă de doar 10 ani, elevă a Fundației Oleg Danovski, a cucerit juriul cu lucrarea „Reverie“ – în coregrafia maestrului ei Oleg Danovski jr – obținând punctajul maxim și s-a clasat pe locul al doilea cu variația Kitri din baletul Don Quijote – la secțiunea dans clasic.

Vedetă în Croaţia

În cadrul aceleiași manifestări, Runia a fost aleasă să participe la spectacolul Star Night, transmis de Televiziunea Naționala Croată, lucru rezervat unui număr restrâns de dansatori prezenți la concurs. Pe lângă cele doua trofee cucerite, ea a fost nominalizată si la Premiul Special al Juriului poentru „Cel mai bun talent feminin”.
„Este un concurs de o surprinzătoare mare amploare pentru că, dacă în fiecare din preselecțiile zonale, desfășurate în 8 țări, s-au strâns peste 1000 de participanți, în finala de la Porec au ajuns să se confrunte 4000 de dansatori. A obține, în aceste condiții două premii foarte valoroase, este o mare reușită atât pentru Runia cât și pentru școala din care provine“, a spus coregraful Oleg Danovski jr.
„Când am auzit muzica m-am topit!“
„Și prin casa fac balet, în fiecare zi. Experiența din Croația a fost foarte frumoasă, am întâlnit mulți dansatori talentați și am avut ocazia să studiez cu diferiți profesori în cadrul work-shop-urilor. Înainte să concurez, în culise, parcă eram de gheață, dar când am auzit muzica m-am topit, m-am lăsat dusă de muzica și toate au mers de la sine“, a mărturisit Runia.
Ea este elevă în clasa a III-a la scoala Remus Opreanu din Constanța și  a descoperit baletul  la Fundatia Oleg Danovski, cand avea 5 ani, în prezent ajungând să studieze 3-4 ore pe zi.

 
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG