Reţeta perfectă de Paşti: bucate gustoase, consumate cu măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe meleagul unde mocanii şi aromânii şi-au adus mioarele la păscut, gospodinele au creat reţete delicioase pentru carnea de miel.

Borş, drob, stufat, friptură sau frigărui, preparatele Dobrogei au un gust aparte şi o savoare specifică, care se trag tocmai din calitatea solului scăldat de cele mai mari ape ale ţării: Dunărea şi Marea Neagră.

Spre exemplu, borşul de miel dobrogean este mai gustos dacă lăsăm carnea şi oasele să odihnească 20 minute într-o oală cu apă rece. Adaugăm ceapa şi zarzavatul călite, se fierbe o oră, se pune orez, apoi jumătate de litru de borş. La final, se pune un dres de smântână bătută cu gălbenuş de ou şi verdeaţă aromată.  

Totuşi, specialiştii atrag atenţia asupra riscurilor care vin odată cu tentaţia de a ne hrăni în exces. Pentru a ne prii sărbătoarea, dr. Luana Alexandrescu, medic primar gastroenterologie-medicină internă la Ovidius Clinical Hospital (OCH), ne oferă câteva sfaturi despre alimentaţie.

„De sărbători e bine să ne păstrăm programul alimentar obişnuit, adică 3 mese pe zi. Pentru că vorbim însă de un meniu încărcat în această perioadă în grăsimi, trebuie să mâncăm şi foarte multe legume verzi. Două treimi din farfurie va fi încărcată cu legume şi zarzavat, iar între mese vom face o pauză de 3 ore.

Ouăle le vom consuma cu muştar, nu cu maioneză, nu mai multe de 2-3 pe zi. Trebuie să fie fierte moi, să aibă un aspect cleios, pentru că ouăle fierte tari sunt indigeste. De asemenea, nu vom mânca la aceeaşi masă ouă şi prăjituri, este indicat să facem o pauză de cel puţin două ore între cele două alimente“, recomandă medicul.

Cum de la masa festivă nu poate lipsi vinul roşu mai ales („sângele Domnului“), iată ce spune medicul OCH: „Cel mai indicat este să alegem un vin uşor şi să renunţăm complet la orice fel de băuturi acidulate. Acestea îngreunează digestia şi dau şi neplăcuta senzaţie de balonare. Însă mare atenţie la amestecul de bături alcoolice şi grăsimi! Acesta creşte riscul de pancreatită acută. De aceea, la gătit e bine să folosim cel mai des uleiul de măsline“.

Prăjiturile, mult-aşteptatul desert, trebuie savurate şi ele cu măsură. „Dacă avem de ales, mai bine înlocuim frişca şi ciocolata cu o salată de fructe“, arată medicul Luana Alexandrescu.
Foarte atente la alimentaţie trebuie să fie persoanele vulnerabile. „Copiii şi persoanele în vârstă sunt cei mai afectaţi de mesele încărcate în grăsimi. O atenţie specială e bine să aibă şi persoanele care au probleme hepatice, renale, pancreatice, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie şi cei obezi“, afirmă dr. Luana Alexandrescu.

După ce trece şi festinul de Paşte, care se întinde pe trei zile, refacerea este grea. „Pentru a ne reveni complet, e bine să ţinem o zi de detoxifiere în care să consumăm doar legume şi fructe şi să bem lichide precum apă, ceai verde şi sucuri proaspete“, a mai adăugat dr. Luana Alexandrescu.

Vă mai recomandăm

Delicatese pentru Paşte după reţete dobrogene

Dobrogea de Paşti: ceva nou, ceva vechi

FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului