Regina Maria, despre femeile rome: „Nicio vrăjitoare din poveştile de zâne ale lui Andersen nu poate sta la întrecere cu aceste ciudate făpturi bătrâne“
0Regina Maria a descris taberele de romi aşa cum nimeni nu a făcut-o până atunci: cu dragoste pentru migratorii care nu îşi găsesc loc niciunde, cu suflet de poet pentru copiii care cerşesc oricui, rostogolindu-se în praf.
Regina Maria a povestit în cartea sa despre romi, pe care i-a cunoscut, cu care a vorbit şi pe care i-a urmărit cum îşi aşează taberele, cum pregătesc mâncăruri misterioase. Le-a descris portul şi traiul.
„Nesfârşit mai pitoresce sunt taberele de ţigani. Acest neam ciudat îşi înfige corturile în tot felul de locuri. Pe cale vin, nu în trăsuri acoperite, cum îi vedem prin ţeri mai blânde, ci în cară stricat, trase de cai slabi, pe jumătate morţi de foame, uneori de catâri ori răbdători măgari cenuşii. Pe aceste care, în mijlocul unui amestec nedescriptibil de prăjini, de scoarţe, de acoperişuri de cort, de tigăi şi alte multe, întregi familii îşi află locul; mame şi copii, bunice şi moşnegi, băieţaşi şi tineri mai de vârstă“, scrie regina.
Apoi, ea vorbeşte de traiul lor migrator: „Se opresc unde pot, uneori unde li se impune, căci multe locuri sunt oprite, şi nimeni nu doreşte să aibă pe pungaşii aceştia prea aproape de casă. Pentru mine aceste tabere au fost totdeauna un nesfârşit izvor de interes. Oricând am zărit de departe siluetele corturilor ţigăneşti, n-am lipsit să merg acolo, şi am cules impresii fără număr între aceşti străini vagabonzi. Adesea am aşteptat să se descarce carăle; cu mult zgomot şi multă gâlceavă, parii de cort sunt înfipţi în pământ, zdrenţe descolorate de tot felul sunt întinse asupra lor, fiecare familie ridicând acoperişul supt care va ocroti o clipă veşnica-i neodihnă“.
Binecuvântări ce seamănă a blesteme
Nici regina nu a scăpat, atunci când i-a întâlnit, de mâini întinse ale puradeilor, care cerşeau ntotdeauna un bănuţ. „De atâtea şi atâtea ori am rătăcit printre corturile acestor horde fiecare şi certăreţe de cerşetori, asediată de sutele de mâni oacheşe care cereau gologani, înconjurată de feţe întunecate cu ochii strălucitori şi dinţi albi ca zăpada. Pe jumătate umili, pe jumătate aroganţi, ei calicesc bani, râzând între aceste aşi dând din umeri, scormonindu-mi hainele. Când eram călare, mai că mă dădeau jos de pe cal, copleşindu-mă cu stranii binecuvântări, care adesea sunau ca blăsteme sau imprecaţii“, povesteşte Regina Maria.
Mâncăruri misterioase
În cartea sa, regina vorbeşte şi de obiceiurile ţiganilor. „Cele mai frumoase tipuri le-am descoperit în mijocul acestui popor: la orice vârstă ei sunt neînchipuit de pitoresci. Am văzut bahadârce culcate în corturile lor, plecate asupra oalelor în fierbere, mestecând mâncări misterioase cu bucăţi de beţe rupte. Nicio vrăjitoare bătrână din poveştile de zâne ale lui Andersen ori din «Nopţile arabe» nu poate sta la întrecere cu aceste ciudate făpturi bătrâne înfăşurate în zdrenţe veştede care odată au fost strălucitoare, dar care acum erau tot aşa de murdare şi de vechi ca şi fiinţele bătrâne pe care numai pe jumătate le acoperiau. Aceste bătrâne vrăjitoare sunt membrii respectaţi ai triburilor. Blăstămurile ce strigă fac rânduială între tineri, aruncă o oarecare teamă între copiii ce se ceartă gălăgios, care aleargă aproape goi, cerşind cu zgomot, făcând tumbe în praf, rostogolindu-se în picioarele trecătorului“.
Regina Maria a României a compus în timpul Primului Război Mondial un poem în proză intitulat „Ţara pe care o iubesc“, o carte de vizită a României, de la Cotroceni la Dunăre şi la Marea Neagră. Regina Maria a descris România, ţara pe care a iubit-o, la îndemnul lui Nicolae Iorga, aşa cum mărturisea: „Simţind cât de desnădăjduit era năcazul poporului meu, întrebaiu pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest ceas se întunerec. «Descrieţi-le locurile pe care le-au pierdut», i-a fost răspunsul. Îndemnată de cuvintele cuiva care credea că aş putea să mişc inimile oamenilor cu condeiul meu, am făcut o a doua serie de schiţe şi le-am făcut la un ceas când toţi râvniau să-şi amintească, să spere“.
Pe aceeaşi temă: