Reacţia Poliţiei la slujba de Revelion ţinută de ÎPS Teodosie: Scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Constanţa a transmis punctul de vedere referitor la slujba religioasă ţinută de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la Constanţa, în noaptea de Revelion.

La slujba din noaptea de Revelion au participat zeci de credincioşi, înăuntrul Catedralei Arhiepiscopale Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa. Preoţii şi mulţi dintre mireni nu au purtat măşti, iar Poliţia şi Jandarmeria s-au mărginit să fie spectatori. 

Constanţa este singurul mare oraş al României ţinut în carantină timp de două luni, restricţiile urmând a expira în seara de vineri, 1 ianuarie 2021, ora 20.00.  

„Cu privire la evenimentul religios desfăşurat seara trecută, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel, precizăm faptul că poliţişti şi jandarmi constănţeni au acţionat în zona respectivă, informând persoanele cu privire la legislaţia actuală în ceea ce priveşte deplasarea în afara locuinţei în intervalul orar 23.00 - 05.00, precum şi obligativitatea purtării măştii de protecţie în mod corespunzător.

Astfel, poliţiştii au adus la cunoştinţa cetăţenilor măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.

Reamintim că scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni, ci ca oamenii să conştientizeze riscurile la care se expun, dacă nu respectă normele legale în vigoare. 

Persoanele prezente au fost atenţionate verbal, poliţiştii amintindu-le despre necesitatea adoptării unui comportament responsabil“, a transmis IPJ Constanţa, prin purtătoarea de cuvânt Cristina Vasile. 

Pe aceeaşi temă: 

Slujbă la Catedrală cu zeci de credincioşi fără mască. IPS Teodosie: „Bisericile nu trebuie să se închidă orice boală ar mai veni, sunt vindecătoare de boli“ VIDEO 

Oraşul Constanţa iese din carantină. Ce restricţii rămân în vigoare

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate