Raluca Turcan: Sper ca doamna Shhaideh să ţină cont că este vicepremierul României, nu al lui Dragnea şi al PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat la Constanţa că îşi doreşte ca ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, să ţină cont că este vicepremierul României, nu al lui Liviu Dragnea şi al PSD, iar banii alocaţi Programului Naţional de Dezvoltare Locală să fie repartizaţi în funcţie de proiecte, şi nu de solicitările lui Dragnea şi Grindeanu.

“În momentul de faţă aveţi de aici, din Constanţa, un ministru al Dezvoltării Regionale, om fidel al domnului Liviu Dragnea, om care a executat toată viaţa profesională ceea ce domnul Dragnea a solicitat. Eu sper ca în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale doamna Shhaideh să ţină cont că este vicepremier al României, nu al lui Liviu Dragnea, şi nici al PSD”, a afirmat Raluca Turcan, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Liderul interimar al PNL a mai spus că Ministerul Dezvoltării Regionale are obligaţia de a prezenta aceste programe pentru ca cetăţenii să fie convinşi că finanţările sunt acordate în funcţie de priorităţi, şi nu după solicitările lui Liviu Dragnea sau Sorin Grindeanu.

“În 16 martie, s-au încheiat propunerile pentru proiectele în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. După această dată, Ministerul Dezvoltării Regionale are obligaţia să prezinte toate programele depuse de la nivel naţional, să facă o prezentare succintă a acestor programe şi să convingă cetăţenii să aceste finanţări se acordă în funcţie de priorităţi de dezvoltare, de comunităţi care au nevoie de o ierarhizare a investiţiilor şi nu în funcţie de solicitările domnilor Dragnea şi Grindeanu. Este vital pentru România să demonstreze şi în plan intern şi în plan internaţional  că 30 de miliarde de lei pe care i-au oferit Guvernului PSD prin suplimentarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală nu se canalizează pentru cei care cedează în PSD greşelilor pe care le face Liviu Dragnea sau pentru cei care acceptă să devină instrumente în mâna domnilor Liviu Dragnea şi Grindeanu”, a afirmat Raluca Turcan.

Preşedintele interimar al PNL şi secretarul general al partidului, Cristian Buşoi, au fost prezenţi duminică, la şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa în cadrul căreia a fost validat calendarul pentru perioada de alegeri interne.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani