Radu Nemeş, condamnat în dosarul „Motorina”, vrea să fie liberat condiţionat. Ce spun judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Nemeş - sursa foto: ziua de constanta

Radu Nemeş a fost condamnat definitiv în anul 2019 la şapte ani şi şase luni de închisoare. După numai doi ani, Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Poarta Albă a propus liberarea condiţionată a lui.

Magistraţii Judecătoriei Medgidia au respins propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, judeţul Constanţa, cu privire la condamnatul Radu Nemeş, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă. Stabileşte termen de reînnoire a cererii după data de 30.11.2021.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în trei zile.

Radu Nemeş a avut şi în luna aprilie o încercare de a fi liberat condiţionat, dar şi atunci magistraţii au respins cererea.

Judecătorii l-au condamnat definitiv în anul 2019 la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pe omul de afaceri Radu Nemeş, dar au achitat-o pe soţia acestuia. În primă instanţă, şi Diana Nemeş primise o condamnare de şapte ani de închisoare cu executare. 

În acest dosar, procurorii îl acuzau şi pe Sorin Blejnar (fost şef ANAF) că ar fi sprijinit gruparea condusă de soţii Nemeş şi astfel 90.000 de tone de motorină ar fi fost tranzacţionate fără ca statul să încaseze un leu.

În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice

Cinci ani de închisoare pentru Blejnar în primă instanţă

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august 2012, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală. Dosarul a fost trimis în judecată în acelaşi an, în 7 septembrie dar în 4 decembrie 2012 Tribunalul Braşov a retrimis dosarul la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.

Procurorii au făcut recurs, astfel încât, în aprilie 2013, Curtea de Apel Braşov a decis că retrimiterea dosarului la DIICOT nu este necesară, iar Tribunalul Braşov poate să înceapă judecarea dosarului.

În iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al ANAF să fie condamnat la cinci ani închisoare, Radu Nemeş - la nouă ani închisoare, iar soţia sa - la şapte ani.

În anul 2019, ÎCCJ a dat sentinţa definitivă în acest dosar: Sorin Blejnar şi Diana Nemeş au fost achitataţi, iar Radu Nemeş a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare.

Buncărul din SUA al familiei Nemeş

După arestarea soţilor Diana Nemeş şi Radu Nemeş de FBI, la jumătatea lunii martie 2014, şi extrădarea lor în România, în mai 2014, agenţii federali americani au pătruns în buncărul pe care aceştia l-au folosit pentru a depozita numeroase bunuri de valoare. Poliţiştii au confiscat haine de lux, veselă din argint, mai multe kilograme de aur sub formă de monede, cel puţin 12 arme. 

Câteva dintre bunurile confiscate de americani de pe domeniul din Washington al soţilor Nemeş: 

  • 3,2 kilograme de aur, sub formă de 113 monede a câte o uncie (28,35 grame)
  • 7 vehicule, printre care un Land Rover din 2010 şi un Mercedes Benz S600 din 2003
  • 21 de cutii cu monede de argint, alături de alte 256 de monede de argint - greutate totală necunoscută
  • 25 de monede de argint de un dolar (709 grame)
  • 50 de medalioane de argint, mai multe alte monede tot de argint
  • haine de lux, printre care şi pantaloni Gucci pentru copii
  • 31 de geci de piele, printre care şi un costum bărbătesc din catifea, marca Versace, şi o haină de damă făcută din blană de nurcă şi piele de şarpe
  • 43 de perechi de încălţăminte, printre care şi o pereche de cizme stil cowboy, din piele de crocodil
  • 26 de genţi şi poşete de lux
  • 115 ceasuri şi bijuterii
  • 12 arme, printre care o puşcă stil AR-15 şi una de calibru 22
  • 6 televizoare şi 10 iPaduri
  • statui Micky şi Minnie Mouse sculptate din cristal Swarovski
  • două pocale din argint masiv, în formă de capete de cai
  • 89.000 de dolari din conturi bancare

Citeşte şi:

Prima săptămână de controale pe litoral. Ce a găsit Protecţia Consumatorilor la terase şi restaurante

Incendiu pe plaja din Eforie Nord, în zona Belona. Două rulote au luat foc VIDEO