radu nemes - ultimele știri
Radu Nemeş a fost condamnat definitiv în anul 2019 la şapte ani şi şase luni de închisoare. După numai doi ani, Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Poarta Albă a propus liberarea condiţionată a lui.
Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost achitat în Dosarul Motorina de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia este una definitivă.
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, audiat, marţi în dosarul “Motorina”, le-a spus judecătorilor de la instanţa supremă că se întâlnea cu Codruţ Marta şi cu Elan Schwartzenberg la restaurant, dar nu discutau despre afaceri sau favorizarea firmelor aces...
Nicolae Belba, inculpat în dosarul "Motorină”, a arătat marţi, în declaraţia dată la instanţa supremă, că scotea bani din bancă şi îi dădea lui Mihai Buliga şi George Guliu, iar uneori şi lui Radu Nemeş, care îi spunea că trebuie să ridice banii pent...
Radu Nemeş, „Regele motorinei“, şi subalternii săi aveau chiar şi 70 de telefoane de om, pentru ca „afacerile“ să fie în siguranţă. Fostul şef al Fiscului Sorin Blejnar şi şeful său de cabinet, Codruţ Marta, ştiau exact care sunt numerele de telefon ...
Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti susţine că fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, a protejat una dintre cele mai bine organizate reţele evazioniste din România. Cei care făceau legătura dintre liderul evazioniştilor şi şeful Fiscului erau...
Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. La rândul lui, fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, a primit 5 a...
Direcţia Naţională Anticorupţie cere pedepse maxime pentru fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă, omul de afaceri Radu Nemeş şi Diana Nemeş, în dosarul “Motorina”, în care sunt acuzaţi de fapte de evaziune fiscală cu...
Offshore-urile nu sunt folosite în România doar pentru optimizare fiscală. Zeci de astfel de societăţi apar în anchetele derulate de procurori - fiind folosite fie pentru a da sau a lua mită, fie pentru a ascunde cine este proprietarul, pentru evaziu...
Afaceristul Radu Nemeş, mai cunoscut ca „Regele Motorinei”, judecat pentru o evaziune fiscală de 53 de milioane de euro, a fost pus în arest la domiciliu printr-o decizie definitivă dată de Curtea Supremă.
George Guliu, asociat şi administrator al societăţii Excella Real Grup, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în dosarul evaziunii fiscale cu produse petroliere în care sunt judecaţi fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, şi ...
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti judecă, marţi, un nou termen în dosarul în care Sorin Blejnar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), şi soţii Radu şi Diana Nemeş au fost trimişi în judecată într-un dosar de evaziune fi...
Geci şi cizme din piele de şarpe, zeci de arme, kilograme de aur, zeci de poşete de lux, zeci de iPaduri, pocale din argint masiv: autorităţile americane au confiscat toate aceste bunuri din buncărul pe care soţii Radu şi Diana Nemeş îl foloseau în s...
Radu Nemeş, trimis în judecată în dosarul de evaziune fiscală în care este implicat şi Codruţ Marta, este suspectat într-un nou dosar penal documentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Procu...
Radu Nemeş a fost dus joi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat de procurori în dosarul privind dispariţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta. Nemeş este audiat la cererea sa.
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar şi soţii Radu şi Diana Nemeş au fost trimişi în judecată, pentru fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere, prin care s-a produs un prejudiciu de aproximativ 5...
Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său, Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta, află dacă va fi cercetată în continuare în arest, după ce magistraţii Curţii Supreme vor lua în...
Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său, Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta, a fost dusă joi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Acesteia i se vor aduce la cunoştinţă noile...
Diana Nemeş a fost dusă luni dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri. Aceasta se află în arest, după ce săptămâna trecută a fost extrădată. Ea este cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de eur...
Diana Nemeş - cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său, Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta - va rămâne în arest. Aşa a hotărât instanţa supremă, după ce femeia a cerut eliberarea pe moti...
Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său Radu Nemeş, de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar şi de fostul şef de cabinet al lui Blejnar Codruţ M...
Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său Radu Nemeş, de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar şi de fostul şef de cabinet al lui Blejnar Codruţ M...
Un judecător de la un tribunal federal din Seattle a semnat luni ordinul de extrădare a Dianei Nemeş în România. Aceasta, împreună cu Radu Nemeş, soţul ei, sunt acuzaţi de evaziune fiscală în valoare de 68 de milioane de dolari. Ei ar fi implicaţi şi...
Procedurile de extrădare în cazul soţilor Radu şi Diana Nemeş, arestaţi marţi în Statele Unite ale Americii, sunt în derulare, au declarat vineri reprezentanţii Ministerului Justiţiei, refuzând însă să ofere mai multe informaţii legate de procedura d...
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea a 11 persoane acuzate că fac parte din reţeaua protejată de la vârful Fiscului şi de ofiţeri de informaţii din Ministerul de Interne....
Fostul şef al SIPI Constanţa Dan Secăreanu a fost reţinut alături de fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă, pentru 24 de ore, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au declarat surse judiciare....