Proiectul noii legi a turismului, criticat dur de reprezentanţii industriei de profil: „Sunt lucruri în această lege pe care încă nu le înţelegem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua Lege a Turismului ar putea intra în vigoare în decembrie 2017, susţine ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre. Reprezentanţii patronatelor şi administraţiilor locale din Dobrogea şi-au expus obiecţiile cu privire la actualul proiect de lege.

Proiectul de lege a turismului se află în dezbatere publică. Ministrul Mircea-Titus Dobre organizează mai multe întâlniri în ţară cu reprezentanţii agenţilor economici din industria de profil şi cu cei ai administraţiilor locale.

Prezent luni, 25 septembrie, la Constanţa, ministrul a aflat, în timpul unor dezbateri publice pe tema proiectului noii legi, principalele obiecţii ale patronatelor sau administraţiilor locale din industria turismului din 6 judeţe: Constanţa, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea.

”Turismul nu este nereglementat la ora actuală, dar sunt prea multe ordonanţe, hotărâri, de aceea se impune ca ele să fie centralizate într-o singură lege. Dar fiind o activitate foarte dinamică, ceea ce încercăm să facem astăzi s-ar putea ca peste 3 zile să nu mai fie valabil deoarece există reglementări europene care vor intra acum în vigoare, există modificări ale pieţei de profil. Sunt lucruri în această lege pe care încă nu le înţelegem, de exemplu sistemul SIEATR - Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din România”, declară Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Noua Lege a Turismului prevede, printre altele, ca administratorii hotelierilor de pe litoral să aibă drept de preemţiune la închirierea plajelor, astfel încât serviciile turistice ale anumitor hoteluri să fie complete.

Totodată, patronatele s-au plâns de fiscalitatea excesivă din domeniul turismului care duce la o criză a personalului calificat, iar anul viitor această criză se va acutiza, ceea ce-i determină pe patroni să aducă angajaţi din străinătate. ”Am propus înfiinţarea unei agenţii guvernamentale care să se ocupe de aducerea personalului calificat din afară. Aşa cum noi avem 4 milioane de români afară, probabil sunt zone în lume (Asia) unde mulţi şi-ar dori să vină să lucreze în România, salariile de aici fiind mai mari ca ale lor”, susţine Nicolae Bucovală, reprezentant al Asociaţiei Patronale Mamaia.

Mulţi dintre cei prezenţi la întâlnirea cu ministrul turismului s-au arătat rezervaţi cu privire la conţinutul final pe care acest act îl va avea, după dezbaterea lui în Parlamentul României, şi se întreabă câte din părerile lor vor fi cuprinse în viitoarea lege.

Dezbaterile publice pe această temă se vor finaliza cu întâlnirea ministrului Mircea Titus-Dobre cu reprezentanţii industriei turismului din Bucureşti şi Ilfov.

Pe aceeaşi temă:

Ministrul Turismului s-a făcut de râs: a „mutat“ casa lui Ion Creangă în Botoşani

Legea Turismului, în dezbatere publică. Ministrul Mircea-Titus Dobre vine la Constanţa pentru consultări




 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume