Proiect pilot: staţii de autobuz inteligente la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Constanţa implementează un proiect pilot cu două staţii de inteligente pentru creşterea siguranţei şi a gradului de confort al constănţenilor.

Primăria Municipiului Constanţa implementează un proiect pilot cu două staţii de autobuz echipate cu ecrane de mari dimensiuni, prin care călătorii vor putea afla în timp real informaţii de interes public, traseele mijloacelor de transport în comun, timpul de sosire dar şi evenimente importante din oraş. 

Acestea vor fi dotate şi cu sisteme de supraveghere video capabile să detecteze eventuale incidente(persoană căzută pe stradă, altercaţii, accidente, etc), astfel încât, prin intermediul interfeţei online cu un server al autorităţilor, să se poată interveni într-un timp cât mai scurt în sprijinul cetăţenilor. 

“În două zone în care am făcut multe lucruri în ultima perioadă, zona de acces în port, Poarta 1 şi staţia de aici de lângă Parcul Arheologic, avem un proiect pilot, un proiect în care pe lângă staţiile care sunt prototip şi care au fost dăruite municipalităţii de către compania importatoare, deci vreau să subliniez că sunt GRATIS puse la dispoziţia municipiului Constanţa, dar nu atât pentru staţia în sine cât pentru facilităţile de tip SMART CITY- liniile, orarul, cât timp ai de aşteptat, cum îţi poţi planifica ruta, absolut toate informaţiile vor fi pe aceste  monitoare. Vor rula inclusiv informaţii de interes public, dacă avem evenimente, dacă sunt restricţii de trafic, etc.

Este un proiect pe care îl vom îmbunătăţi continuu, îi vom adăuga elemente, astfel încât lumea să poată sta în staţie, de jur împrejur veţi vedea coşuri de gunoi, tot ceea ce trebuie“, a precizat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul