Procurorii, somați prin instanță să soluționeze dosarul catastrofei de la Spitalul de Infecțioase din Constanța

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut mai bine de doi ani și jumătate de la tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța din 1 octombrie 2021, iar procurorii nu au început încă urmărirea penală împotriva vreunui suspect, cercetările efectuându-se încă in rem.

Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța sursa foto arhiva Adevărul

Ziua de 1 octombrie 2021 a fost una dintre cele mai negre din istoria recentă a orașului Constanța. În plină pandemie, șapte femei diagnosticate cu coronavirus și internate în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase au murit într-un incendiu ce a cuprins unitatea medicală. Cinci dintre paciente au murit pe loc, alte două - în Spitalul Județean din Constanța, unde fuseseră transferate după incendiu. 

Ulterior, alți cinci pacienți au murit în spitalele unde au fost transferați, însă anchetatorii au susținut, la acel moment, că au fost răpuși de coronavirus, fără să existe o legătură de cauzalitate cu incediul.

Încă de la acel moment, au fost începute cercetările pentru ucidere din culpă in rem, iar situația este neschimbată și în prezent. Nicio persoană nu a fost pusă sub învinuire, cu atât mai puțin trimisă în judecată. Deși probele s-au adunat la dosar, pe surse, procurorii ar aștepta încă un document de la un expert-parte, ca să decidă parcursul acestui dosar și să facă dreptate pentru familiile îndoliate de această tragedie. 

Consecința tergiversării anchetei ar fi aceea că o parte din infracțiunile cercetate, respectiv ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere calificată, ar putea să se prescrie până la momentul la care s-ar ajunge la o condamnare, în acest caz.

Nemulțumit de stadiul anchetei, avocatul unor frați care și-au pierdut mama în urma tragediei a făcut un demers în instanță pentru a-i obliga pe procurori să soluționeze acest dosar mai repede. Contestația la tergiversarea anchetei a fost judecată marți, 23 aprilie 2024, la Judecătoria Constanța, iar magistrații au rămas în pronunțare pentru data de 10 mai 2024. Dacă magistrații se vor pronunța în favoarea familiei, atunci vor da și un termen până la care anchetatorii vor fi obligați să dea o soluție în acest dosar cumplit.

Cu toate că nu este nimeni cercetat efectiv, vinovații ar putea fi indicați pe baza raportului expertizei privind cauza incendiului, una dintre cele mai importante probe din dosar, realizat în noiembrie 2023, de specialiștii INSEMEX Petroșani. 

„S-a constatat lipsa aerisirii spațiilor din saloane, cât și lipsa unor senzori care să avertizeze despre concentrațiile de oxigen, plus o topire efectivă a lămpii de iluminat din tavan. Aș adăuga aici și o lipsă a personalului, care ar fi trebuit să vegheze monitoarele din Terapie Intensivă și să observe cum efectiv pacientul luă foc în pat. Imaginile surprinse de către camerele de supraveghere relevă momentele premergătoare incendiului și arată cum bucăți încinse și aprinse cad peste pacientul intubat", a afirmat la acea dată avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia uneia dintre pacientele care și-au pierdut viața, în urma incendiului.

Cu alte cuvinte, incendiul a pornit de la un scurtcircuit survenit la un neon, care a a aprins plafonul, iar bucăți aprinse din acesta au căzut pe pacienți, aprinzând întreg salonul.

După catastrofă, s-a descoperit că neregulile de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța erau cunoscute de DSU și semnalate Ministerului Sănătății încă din anul precedent, dupa ce DSU a făcut un control la toate spitalele COVID, ca urmare a incendiului de la spitalul din Piatra Neamț. 

 În raport, DSU semnala că spitalul din Constanța, care funcționează într-o clădire veche, nu avea autorizație de securitate la incendiu, instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor nu funcționau, instalațiile electrice erau defecte, parțial improvizate sau suprasolicitate dar și că aceste instalații electrice nu erau verificate periodic cu personal atestat.

Singura consecință, până acum, a acestei tragedii a fost demiterea fostului manager al spitalului, Stela Halichidis, care și-a recâștigat însă funcția în instanță.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este închis parțial și în prezent, însă pentru a veni în sprijinul pacienților, în curtea unității medicale a fost montat un spital modular, care are și paturi de terapie intensivă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”